Regiunea transnistreană nu este inclusă în reforma teritorială: Precizările vicepremierului Bolea

Regiunea transnistreană nu se regăsește în noua reformă a administrației publice locale prezentată de Guvern, autoritățile neavând, deocamdată, un model de reorganizare administrativă pentru stânga Nistrului. Potrivit vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, acest subiect va fi abordat în cadrul procesului de reintegrare, fiind necesară o decizie politică privind statutul și administrarea regiunii.
Subiectul reorganizării administrative a regiunii transnistrene va fi abordat ulterior, a precizat vicepremierul.
„În principiu, cred că vom reveni la această discuție. Trebuie să soluționăm problema reintegrării. Slavă Domnului, procesul a început odată cu adoptarea legilor care au intrat în vigoare din septembrie și care stabilesc obiective până în 2030”, a declarat Vladimir Bolea în cadrul unei emisiuni la Realitatea.
Procesul de reintegrare presupune și alinierea legislației și a sistemului fiscal din regiunea transnistreană la normele Republicii Moldova, a adăugat el.
„Este stabilită sarcina privind reintegrarea, inclusiv în ceea ce privește impozitarea și aplicarea normelor legale. Procesele au început și, în cele din urmă, va fi luată o decizie pe cale pașnică și politică. Cred că totul va fi foarte bine”, a mai spus Bolea.
Precizăm că reforma administrației publice locale de nivelul al doilea, prezentată pe 1 octombrie, nu vizează regiunea transnistreană.
Potrivit conceptului prezentat de premierul Vasile Tofan și de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, cele 32 de raioane ale Republicii Moldova urmează să fie reorganizate în trei regiuni: Nord, Centru și Sud.
Municipiile Chișinău și Bălți își vor păstra statutul actual, iar UTA Găgăuzia își va menține statutul special. Totodată, raionul Taraclia urmează să fie reorganizat ca municipiu de nivelul al doilea.
Obiectivele principale ale inițiativei vizează reducerea birocrației, optimizarea aparatului funcționăresc și tăierea costurilor la nivelul intermediar, pentru a transfera puterea și resursele financiare direct către primării.
Potrivit Guvernului, miza reformei este crearea unor autorități locale puternice, capabile să livreze servicii rapide și eficiente cetățenilor. Astfel, competențele și bunurile vor fi partajate între nivelul local, cel central și cel regional, acesta din urmă urmând să intervină exclusiv în gestionarea proiectelor majore care vizează mai multe localități.
Regiunea transnistreană, controlată de facto de regimul separatist de la Tiraspol, este împărțită în cinci raioane și două orașe cu statut special: Tiraspol și Tighina (Bender).
Cele cinci raioane sunt Camenca, Râbnița, Dubăsari, Grigoriopol și Slobozia.
O parte dintre localitățile din stânga Nistrului, inclusiv unele din raionul Dubăsari, se află sub controlul autorităților constituționale de la Chișinău.
CITIȚI ȘI: