O samă de cuvinte | Cacofonica poveste a lui „ca și cum” și „ca și când”
Uitându-mă eu ieri la televiziunea română (nu spun posturile, dar de când cu web-streaming totul îți e livrat în timp real) am tot auzit, repetat hipnotic, cum «premierul este chemat ca și martor» la procuratură…
Obsesia mecanică de a strecura conjuncția "și" oriunde înainte de un cuvânt care desemnează o funcție sau o stare: "ca și profesor", "ca și om", nu e nouă, însă înainte aparținea limbajului popular și era cu totul proscrisă din textele literare sau mai îngrijite gramatical.
Sigur, le mai auzeai din gura unei anumite categorii de politicieni; de pildă: acum mai bine de un deceniu asistam, în Parlamentul European, la audierea Corinei Crețu pentru Comisia Europeană, în 2014, iar europarlamentari români îi puneau întrebări (în română, că doar e limbă oficială a UE): -- «Corina, tu ca și comisar cum vei face cu… etc...»; iar ea răspundea: -- «Păi eu ca și comisar voi face așa și pe dincolo… etc…»
Nu mă așteptam însă ca acea conjuncție "și" rău plasată să ajungă să fie omniprezentă, confundată probabil cu locuțiunea adverbială „ca și”, care, în anumite contexte, are sensul de „precum și” sau „în același fel ca”. De exemplu: -- „Lui, ca și ție, vă voi pune o notă proastă.”Acolo „ca și” est cu totul justificat, nu însă în „ca și comisar”!...
Sigur, în acel caz — „ca și comisar” — trebuie adăugat că intervenea probabil și obsesia cu "cacofonia", obsesie unică și specifică doar culturii române: să nu cumva ca două cuvinte care se succed să conțină consoana C urmată de vocală, adică să nu avem --ca_ca--, cu variantele lor vocalice, ca-, che-, chi- etc., cu excepții foarte bine subliniate și predate în școli, precum Ion Luca_Caragiale sau Biserica_Catolică, unde, într-adevăr, nu poți pronunța altfel. Însă această obsesie românească este ridicolă și îngreunează inutil limba, din multe puncte de vedere.
În primul rând, limba franceză, de unde româna a luat cuvântul "caca" (pentru că în limba română veche exista un alt cuvânt, foarte urât, care începe cu C-), din limbajul folosit pentru copii, în franceză, așadar, nu există această obsesie. Francezii nu au niciun fel de falsă pudoare sau jenă în a avea două cuvinte care se succed și în care unul se termină cu silaba ca- și celălalt începe tot cu silaba ca-. Aici intervin mai multe confuzii. În primul rând, "cacofonia" nu are nicio legătură cu caca. Termenul vine din greacă, chiar din greaca cea mai veche, din Antichitate, de la adjectivul kakos (κακός), care în greacă înseamnă urât, rău. Carevasăzică, cacofonia nu e altceva decât "zgomot urât" (κακo-φωνή) și, de pildă, poate foarte bine fi atribuit unei orchestre care cântă fals. Ce cacofonie! Ce hărmălaie!...
Dar de ce "și" în fața lui "comisar"? Ei bine, pentru că, în absența mijloacelor retorice imediate și a obișnuinței de-a vorbi, tot ce rămâne deseori este panica vorbitorului de a nu pronunța «ca_comisar». Neavând la îndemână formule precum "în funcția de..." sau "tu devenită comisar" sau "odată ajunsă comisar" (iar câmpul lexical este aici potențial foarte vast), tot ce găsește vorbitorul aflat la acel nivel lingvistic este să spună "ca și comisar".
„Ca și cum” și „ca și când”
Respectivul „și” poate însă fi atribuit și unei influențe din parte locuțiunilor de tipul „ca și cum” sau „ca și când”.
Fenomenul fuses remarcat încă acum un secol de lingvistul danez Kristian Sandfeld, în cartea sa publicată în franceză “Linguistique balkanique” (1930). Sandfeld scria: «În toate limbile balcanice, este extrem de frecvent pentru prepoziția „ca” („comme”) să fie urmată de conjuncția „și” („et”).
Și veneau exemplele: — în greacă: σὰν καὶ πρῶτα — albaneză: ashtú si edhé më parë — bulgară: kakto i — sârbă : kao i — sau în română: “ca și dânsa” sau “stătu locului ca și înlemnit”.
Și iată cum s-a trecut de la un corect “ca și mai devreme” (calchiat după grecescul σὰν καὶ πρῶτα), la o folosire abuzivă a lui „și” înainte de orice cuvânt care desemnează o funcție sau o stare: "ca și doctor” sau… "ca și om nesigur pe limba lui”.
Concluzia ar fi, așadar: ștergeți-vă "și" de pe limbă ori de câte ori se poate. Alte o s-ajungem să spunem "Biserica și catolică"… căci dacă spui “biserica ca și catolică” comiți o dublă infracțiune.
