Revista presei internaționale | Războiul din Ucraina pune la încercare solidaritatea europeană; Rusia își extinde operațiunile clandestine în Europa

Presa internațională continuă să analizeze ultimele evoluții ale războiului din Ucraina, de la vizita cancelarului Germaniei la Kiev până la efectele tot mai vizibile ale atacurilor ucrainene asupra infrastructurii energetice și economiei Rusiei. În atenția publicațiilor străine se află și preocupările de securitate din statele baltice și Balcani, protestele din Franța și riscurile pentru piața mondială a petrolului pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu.
Vizita-surpriză făcută ieri la Kiev de cancelarul Friedrich Merz este interpretată de ziarul Le Monde drept un mesaj adresat simultan Ucrainei, Rusiei și partenerilor europeni, într-un moment în care Berlinul își consolidează rolul de principal susținător militar european al Kievului. Publicația pune accentul pe faptul că Merz a mers în capitala ucraineană în pofida avertismentelor Moscovei și a anunțat noi programe de sprijin militar și energetic, în timp ce atacurile rusești asupra Kievului continuau. În analiza ziarului, vizita are și o puternică miză internă, deoarece cancelarul este confruntat în Germania cu presiuni politice și cu ascensiunea formațiunilor care contestă sprijinul pentru Ucraina. Între obiectivele acestei deplasări, Le Monde vede și o încercare a lui Merz de a afirma leadershipul Germaniei în Europa, inclusiv prin coordonarea viitoarelor eforturi europene de sprijinire a Kievului.
The New York Times analizează efectele tot mai vizibile ale atacurilor ucrainene asupra infrastructurii energetice ruse și surprinde primele schimbări în comportamentul consumatorilor pe fondul deficitului de combustibil. Ziarul urmărește situația din Moscova și relatează că șoferii se confruntă cu penurii locale și cu prețuri mai ridicate la combustibil. În acest context, publicația atrage atenția că pentru Kremlin problema este cu atât mai sensibilă, cu cât Rusia este unul dintre principalii producători mondiali de petrol, dar dispune de o capacitate limitată de a compensa rapid perturbările produse la rafinării. Din această perspectivă, The New York Times consideră că loviturile ucrainene nu urmăresc doar reducerea capacității Rusiei de a finanța războiul, ci încep să afecteze și funcționarea economiei de zi cu zi.
Politico semnalează o nouă problemă pentru Kiev: Polonia și România refuză să își extindă capacitățile de tranzit pentru cerealele ucrainene blocate de restricțiile din Marea Neagră. Publicația observă că autoritățile de la București și Varșovia se confruntă cu presiuni din partea propriilor agricultori, care se tem că afluxul de cereale ucrainene le va afecta veniturile. În analiza Politico, situația scoate la iveală o contradicție tot mai greu de gestionat între obiectivul strategic al UE de a sprijini Ucraina și interesele economice ale statelor membre. Ziarul avertizează că, dacă blocajul persistă, până la 35 de milioane de tone de cereale ar putea rămâne în Ucraina în acest an, ceea ce ar amplifica presiunea asupra economiei ucrainene.
O investigație publicată de El País descrie modul în care serviciile ruse de informații își extind tot mai mult operațiunile clandestine către intermediari recrutați prin rețele sociale și platforme precum Telegram. Ziarul identifică printre acești intermediari studenți, infractori și persoane vulnerabile, cărora li se încredințează acțiuni de sabotaj, incendieri sau operațiuni de spionaj fără ca legătura lor directă cu serviciile ruse să fie întotdeauna evidentă. O cercetare realizată de ICCT și Globsec, citată de publicație, a identificat 151 de incidente asociate Rusiei între 2022 și 2026 și 172 de persoane implicate, dintre care 95% nu aveau legături formale cu serviciile de informații. El País explică această tactică prin dorința Kremlinului de a păstra capacitatea de a lovi infrastructuri și persoane în Europa, reducând în același timp riscul ca Moscova să poată fi legată direct de executanții operațiunilor.
Bloomberg descrie alegerile parlamentare din Letonia prin prisma preocupărilor de securitate generate de războiul din Ucraina și de apropierea geografică de Rusia. Agenția atrage atenția că scrutinul are loc într-un moment în care incursiunile cu drone și presiunile rusești au devenit teme centrale ale dezbaterii politice din statele baltice. Rezultatul scrutinului îi oferă premierului Andris Kulbergs o poziție favorabilă pentru formarea unei noi coaliții, partidul său obținând cel mai mare scor în alegeri, consemnează Bloomberg. În același timp, agenția avertizează că viitorul guvern va trebui să gestioneze simultan politica de securitate, relația cu Rusia și tensiunile sociale dintr-o țară cu o importantă minoritate rusofonă.
Associated Press prezintă alegerile din Bosnia și Herțegovina ca pe un test pentru o țară în care diviziunile etnice și politice persistă la trei decenii de la război. Agenția atrage atenția asupra influenței politicianului sârb pro-rus Milorad Dodik, care, deși nu a candidat, a dominat campania prin retorica sa naționalistă și separatistă, iar candidata susținută de partidul său a obținut peste 55% din voturi pentru unul dintre cele trei locuri din președinția colectivă a țării. Associated Press observă că tensiunile dintre bosniaci, sârbi și croați, alături de problemele economice și exodul tinerilor, continuă să frâneze reformele necesare pentru apropierea Bosniei de Uniunea Europeană. Agenția remarcă totodată participarea redusă la scrutin, de aproximativ 42%, cu opt puncte procentuale sub nivelul alegerilor din 2022.
Publicațiile europene analizează, în paralel, amploarea protestelor din liceele franceze și constată că nemulțumirea față de starea sistemului de educație s-a transformat într-o criză politică pentru guvern. AFP pune în evidență reacția executivului, care a acuzat stânga radicală de incitarea la violențe. Agenția amintește că protestele au pornit de la probleme precum lipsa profesorilor, supraaglomerarea claselor și degradarea infrastructurii școlare, dar au fost urmate de confruntări violente și de intervenția poliției. Situația a devenit suficient de gravă încât autoritățile au anunțat că până la 500 de licee ar putea rămâne parțial sau total închise, după ce zeci de angajați din educație au fost răniți, relatează AFP. Amploarea mișcării pune guvernul lui Emmanuel Macron în fața unei noi crize sociale, într-un moment în care executivul este deja confruntat cu presiuni politice și economice, apreciază analiștii intervievați de publicațiile franceze.
The Guardian analizează presiunile exercitate asupra Marii Britanii pentru a introduce taxe vamale asupra automobilelor electrice chinezești și avertizează asupra unei alegeri dificile pentru industria auto britanică. Publicația explică faptul că Bruxellesul ar putea adopta măsuri protecționiste care să afecteze producătorii britanici dacă Londra nu limitează importurile chinezești, în timp ce eventualele tarife britanice riscă să provoace reacții din partea Beijingului. Ziarul observă că producătorii chinezi au câștigat rapid cotă de piață în Marea Britanie, iar unele companii iau în calcul chiar deschiderea unor fabrici pe teritoriul britanic. Potrivit The Guardian, problema depășește sectorul auto și ilustrează dificultatea Londrei de a găsi un echilibru între relația comercială cu UE și încercarea de a atrage investiții chineze.
The Wall Street Journal își concentrează atenția asupra deciziei OPEC+, grupul care reunește principalele țări exportatoare de petrol și aliații lor, de a menține neschimbat nivelul producției pentru luna noiembrie. Ziarul american plasează această decizie în contextul războiului din Orientul Mijlociu și al riscurilor pentru transporturile de petrol și carburanți prin Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii. Publicația atrage atenția că exporturile de petrol din regiune au revenit în mare parte la nivelurile de dinaintea războiului, însă transporturile de produse rafinate, în special de motorină, rămân afectate de riscurile de securitate. În analiza The Wall Street Journal, efectele conflictului se resimt în continuare pe piețele mondiale, iar prețul petrolului Brent se menține în jurul pragului de 100 de dolari pe baril.