Revista presei interbelice: Viticultorii și fără recoltă, și cu datorii
Teatrul Național din Chișinău era în centrul atenției în țară. În octombrie 1926, ziarul Universul dedica un articol amplu noului director, actorul și regizorul Ion Livescu, de la care se aștepta să scoată teatrul dintr-o perioadă de „zbucium și șovăire”.
La prezentarea lui Ion Livescu a participat și Nichifor Crainic, secretar general al Ministerului Cultelor și Artelor, care formula foarte răspicat misiunea instituției: „Teatrul Național din Chișinău trebuie să fie templu, nu cârciumă”.
Livescu își anunța și programul: deschiderea stagiunii pe 20 noiembrie, repararea localului, disciplinarea trupei și cel puțin zece premiere. În repertoriu: Delavrancea, Mihail Negru, Gogol, Lope de Vega, Molière.
Noul director promitea spectacole populare, matinee gratuite pentru elevi și, spre sfârșitul stagiunii, un turneu prin întreaga Basarabie.
Motivația lui Livescu era următoarea: „Teatrul Național nu poate fi un privilegiu al Chișinăului, ci trebuie să fie la îndemâna întregii Basarabii”.
Astăzi Teatrul Național din Chișinău face turnee și mai departe, iar luna aceasta va avea spectacole, pentru prima dată în istorie, în Grecia: la Atena, Pireu și Salonic.
Că tot suntem în perioada culesului de struguri, iată ce scria ziarul Dimineața în octombrie 1926 despre viile Basarabiei.
Anul fusese unul foarte greu: în sudul Basarabiei, aproape 40% din recoltă era pierdută, iar în unele zone dinspre Nistru pierderile ajungeau la 60%. Cele mai afectate erau viile țăranilor, lovite puternic de mană, o boală a viței de vie.
Mulți viticultori au luat împrumuturi pentru a putea lucra viile, iar acum riscau să rămână și fără recoltă, și cu datorii. Presa cerea intervenția statului și crearea unui credit viticol, în special pentru micii producători.
Pierderile se reflectau și în prețuri. Autorul articolului estima că vinul se va scumpi, în câteva luni, de la 120 la peste 200 de lei pentru deca de vin, adică pentru zece litri.
Așadar, acum 100 de ani, culesul strugurilor în Basarabia nu însemna doar must și vin nou. Pentru mulți era chiar socoteala supraviețuirii până la recolta următoare.
Aflăm în ziarul Romania Nouă că în 1926, Arhiepiscopul Gurie al Chișinăului intervenea pe lângă Guvern pentru situația invalizilor, văduvelor și orfanilor de război din Basarabia. Într-un fel, Biserica își asuma și un rol pe care astăzi îl asociem cu activitatea ONG-urilor: identifica o problemă socială, reprezenta oamenii vulnerabili și făcea presiuni asupra statului pentru rezolvarea ei.
Arhiepiscopul Gurie propunea mai puțină administrație și mai mulți bani ajunși efectiv la cei care aveau nevoie. Acum 100 de ani, Biserica din Basarabia nu vorbea doar despre viața spirituală, ci intervenea public și în probleme sociale, cerând statului protecție pentru cei rămași cu nevoi.
Rămânem la Religie. În același ziar aflăm situația Bisericii în Rusia Sovietică, văzută de un episcop englez, numit Berni. Ziarul reproducea mărturia acestuia publicată în ziarul rus „Vozrojdenie” (Renașterea), după o călătorie pe care a întreprins-o.
Episcopul relata că predarea religiei tinerilor sub 16 ani era interzisă, iar numeroase biserici au fost închise sau transformate în cluburi, teatre și cinematografe. Lăcașurile rămase puteau fi închiriate de comunitățile de credincioși. Episcopul era însă convins că asemenea măsuri nu vor elimina credința: „credința nu poate fi stârpită” și anticipa că religia va renaște în Rusia.
Autor: Dan Melnic
