Social

Dorina Guțu, beneficiară a „Bursei Republicii”, își dorește să devină o profesoară care să-i inspire pe copii

Dorina Guțu este o tânără care a ales profesia de pedagog pentru viitorul propriu. Este studentă la specialitatea Pedagogie, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, iar munca și rezultatele sale au fost apreciate printr-o distincție importantă. Dorina Guțu se numără printre cei 12 beneficiari ai „Bursei Republicii”, acordată pentru anul de învățământ 2026-2027.

„Pentru mine, acordarea acestei burse este, într-o oarecare măsură, o recunoaștere a efortului depus pe parcursul unui an academic, alături de familie și de cadrele didactice. Am aflat că am primit această bursă de decan de la doamna șefă a catedrei de la Facultatea de Științe ale Educației și am fost foarte uimită - a fost un moment extrem de plăcut. Am avut nevoie de câteva minute ca să înțeleg acest lucru și să conștientizez că, de fapt, eu sunt cea care a primit-o”, a spus Dorina Guțu, într-un interviu acordat jurnalistei Svetlana Bogatu pentru emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.

Printre motivele care au contribuit la obținerea „Bursei Republicii” se numără activitatea sa științifică, tânăra având ocazia să publice diverse cercetări. Un alt aspect important îl reprezintă participarea la două mobilități academice: prima a fost realizată prin programul „Erasmus+” la Politehnica București, iar cea de-a doua – la Universitatea „Cardinal Stefan Wyszyński” din Varșovia.

De asemenea, Dorina Guțu s-a implicat activ în diverse activități de voluntariat și în campanii organizate de Ministerul Educației și Cercetării, printre care „PISA 2025”, „Fii Onest”, „Învață în Moldova” și „Fii PRO! Alege să fii Profesor!”.

„Cu siguranță nu a fost ușor, deoarece aceste activități presupun interacțiunea cu oamenii, trebuie să le comunici diverse lucruri legate de educație și, uneori – de ce nu - să-i convingi că unele stereotipuri pe care le au nu sunt tocmai corecte și că trebuie să privim profesia de cadru didactic ca pe ceva de viitor”, a menționat tânăra.

Dorina afirmă că plănuiește să rămână în sistemul educațional și să devină un profesor care să-i inspire pe copii.

„Sunt la programul de studii pedagogice în învățământul primar. Am de-a face cu copiii mici, care abia sunt în formare și se află la primul pas în înțelegerea lumii în care trăiesc. Sper să devin un profesor care să-i inspire să studieze, astfel încât școala să fie un loc sigur, privit ca a doua casă, unde să nu le fie frică să-și exprime gândurile și să privească spre viitor. Voi aplica la programul de repartizare a locurilor de muncă și, unde mi-o fi norocul, acolo mă voi afla. Dar, cu siguranță, voi fi alături de copii, alături de alte cadre didactice și neapărat în sistemul educațional”, a adăugat Dorina Guțu.

Tânăra este de părere că fiecare cadru didactic are un impact esențial în viața unui elev:

„Fiecare dintre noi are undeva, ascuns în memorie, acel cadru didactic care i-a insuflat la un moment dat încredere în forțele proprii și care, de ce nu, pe unii i-a influențat chiar în alegerea unei profesii, fiind un exemplu și acordându-le sprijinul necesar în momentele vulnerabile. Niciun dispozitiv electronic nu poate înlocui spiritul de susținere, înțelegere și acea căldură pe care o poate oferi un profesor într-o situație anume”, a mai spus tânăra.


În sistemul educațional din Republica Moldova activează în total peste 45.000 de cadre didactice și de conducere, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. Împreună cu personalul nedidactic, administrativ și auxiliar, numărul total al angajaților din acest sector depășește 60.000 de persoane.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult