Politic

CMC, în prima ședință după o pauză de două luni: Aproape 50 de proiecte pe ordinea de zi și acuzații între consilieri

După o pauză mai lungă de două luni, Consiliul Municipal Chișinău (CMC) s-a întrunit în ședință. Aproape 50 de proiecte s-au adunat pe ordinea de zi, iar unii dintre aleșii locali au recunoscut că nu au reușit să le analizeze pe toate. Consilierii se acuză reciproc de lipsă de voință, în condițiile în care ședințele CMC sunt rare, iar tribuna este folosită mai degrabă pentru declarații politice decât pentru dezbaterea problemelor din oraș.

Potrivit procedurii, autoritatea deliberativă poate fi convocată de primarul general Ion Ceban sau în cazul ședințelor extraordinare, la solicitarea scrisă a cel puțin unei treimi dintre consilierii aleși, adică 17.

După ce problemele de ordin tehnic au fost remediate, a început ședința. Consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au criticat modul în care funcționează forul.

„Deși timp de două luni de zile consiliul nu s-a întrunit în ședință, continuăm aceeași practică. MUSCA 01:49 Or, atunci când zeci și zeci de subiecte sunt adunate pe aceste ordini de zi, apare o întrebare firească. De ce trebuie să așteptăm două luni pentru ca toate aceste proiecte să fie puse la vot într-o singură ședință?”, a menționat consiliera PAS, Zinaida Popa.

Regulamentul prevede că ședințele ordinare ale Consiliului Municipal Chișinău sunt convocate de primarul general, de regulă, o dată pe lună, dar nu mai rar de o dată la trei luni. Ședințe extraordinare pot fi convocate tot de primar sau la solicitarea scrisă a cel puțin unei treimi dintre consilierii aleși. Acest mecanism funcționează tot mai greu, pe fondul blocajului politic dintre fracțiunile din CMC.

„Când a apărut politica în primărie, a dispărut biroul permanent. Prin biroul permanent noi putem să adunăm consiliul municipal. Eu nu țin minte când s-a adunat ultima oară biroul permanent și numai prin dispoziția domnului primar noi avem ședința CMC”, a declarat consilierul din partea Partidului Socialiștilor din Moldova, Alexandr Odințov.

„Am așteptat în septembrie, dar așa cum am primit invitația, așa și suntem prezenți la CMC. Ar fi logic ca să avem ședințe mai scurte și respectiv, o dată, de două ori pe săptămână. Consilierii să poată studia proiectele de decizie, pentru că, într-adevăr, deodată primești mai multe proiecte de decizie, care necesită foarte mult timp să le studiezi”, a spus Corneliu Pîntea, consilier municipal al Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN).

Experții susțin că problema nu mai poate fi rezolvată doar la nivelul CMC, iar Parlamentul ar trebui să analizeze actualul mecanism de funcționare și să vină cu eventuale modificări.

„Sigur că nu poate decide multe lucruri și atunci când le decide, trebuie să înțelegem că le examinează extrem de superficial. Și vorbesc din propria practică avocațială, avem subiecte care au deja termen de, cred că peste 15 ani. Soluțiile trebuie găsite numai la Parlament și trebuie studiate din practica de nefuncționare a acestui Consiliu”, a afirmat Alexandru Bot, expert în domeniul justiției.

Ultima ședință a Consiliului Municipal Chișinău s-a desfășurat la sfârșitul lunii iulie.

CITIȚI ȘI:

Maria Brînca

Maria Brînca

Autor

Citește mai mult