Filieră de migrație ilegală, anihilată în nordul țării. Șase persoane, reținute

O filieră de migrație ilegală, care a facilitat trecerea clandestină în Uniunea Europeană, a fost destructurată de polițiștii de frontieră în nordul țării. Șase persoane de origine eurasiatică au fost reținute în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Costești, iar un cetățean moldovean de 25 de ani, suspectat că le-ar fi transportat până în apropierea frontierei cu România, este cercetat în stare de libertate.

Operațiunea a fost desfășurată de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord, sub conducerea Procuraturii Drochia, Oficiul Râșcani. Potrivit Poliției de Frontieră, persoanele reținute intenționau să treacă ilegal frontiera și să ajungă în Uniunea Europeană.
„În urma investigațiilor și a măsurilor desfășurate, polițiștii de frontieră au depistat trei persoane care se deplasau în direcția frontierei de stat și nu aveau asupra lor acte de identitate”, se arată în comunicatul instituției.
Acțiunile operative au continuat în zonă, iar ulterior au fost identificate și celelalte trei persoane care făceau parte din grup. Toate cele șase persoane au fost reținute pentru documentarea circumstanțelor în care urmau să treacă ilegal frontiera.

În cadrul operațiunii a fost identificat și un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 25 de ani, despre care anchetatorii susțin că ar fi avut rolul de transportator.
„Potrivit informațiilor acumulate până în prezent, ar fi avut rolul de transportator și ar fi asigurat deplasarea celor șase persoane până în apropierea zonei de frontieră”, precizează Poliția de Frontieră.
Bărbatul a fost audiat de oamenii legii și este cercetat în stare de libertate. Ancheta urmează să stabilească exact rolul acestuia și eventualele legături cu alte persoane implicate în organizarea deplasării.
Investigațiile preliminare arată că fiecare dintre cele șase persoane a plătit câte 700 de euro pentru organizarea și facilitarea trecerii ilegale a frontierei, cu scopul de a ajunge în Uniunea Europeană.
Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și pentru stabilirea întregului mecanism prin care ar fi fost organizată și facilitată migrația ilegală.
Poliția de Frontieră precizează că persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Instituția anunță că va continua acțiunile de prevenire și combatere a criminalității transfrontaliere și de asigurare a securității frontierei de stat.
CITIȚI ȘI: