Economic

De la supraviețuire la un trai decent: Experții estimează la 68.000 de lei venitul comun necesar pentru o familie cu doi copii

În timp ce coșul minim pentru o persoană în R. Moldova se ridică la 5.006 lei pe lună, asigurarea unui trai decent presupune un salariu de circa 34.000 de lei. Astfel, pentru o familie formată din doi copii și doi adulți, venitul lunar necesar unui nivel confortabil de viață ar trebui să fie de 68.000 de lei.

Calculele se regăsesc în studiul „Minimul de existență și salariul de trai decent în Republica Moldova”, lansat pe 7 octombrie de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), cu ocazia Zilei Mondiale pentru Muncă Decentă.

Coșul minim de existență asigură mai degrabă supraviețuirea persoanei

Autorii studiului au constatat că în coșul cu produse alimentare de bază predomină alimentele cu valoare nutritivă redusă, iar consumul de carne, produse lactate, fructe și pomușoare este insuficient.

„În prezent, coșul de consum din Republica Moldova se bazează pe conceptul minimului fiziologic, care ia în considerare în principal necesitățile biologice ale persoanei, fără a reflecta suficient necesitățile sociale și culturale. Astfel, acesta asigură mai degrabă supraviețuirea decât condițiile pentru un trai decent și o viață deplină”, a declarat coautoarea Ecaterina Heghea, doctoră în economie, cercetătoare și coordonatoare la Institutul Național de Cercetări Economice din cadrul Academiei de Studii Economice (ASEM).

Situația este total diferită în țările Uniunii Europene, unde conceptul coșului minim pune accentul pe incluziunea socială, ceea ce înseamnă că o persoană cu venituri minime trebuie să poată participa la viața societății.

Prin urmare, autoarea subliniază că R. Moldova ar trebui să aplice practici de consolidare mai pronunțată a incluziunii sociale în minimul de existență. Aceasta presupune modificarea principiilor de formare a coșului de consum, renunțarea la modelul bazat pe accesul limitat la bunuri și servicii ieftine și luarea în considerare a unui spectru considerabil mai larg de necesități vitale ale persoanei.

Recomandări pentru actualizarea cu produse alimentare de bază

Autorii propun reconceptualizarea coșului minim de existență în baza a două principii:

Acest lucru presupune elaborarea unor meniuri de produse alimentare diferențiate pentru 10 grupuri socio-demografice: bărbați și femei de vârstă aptă de muncă, pensionari, copii de până la șapte ani și copii cu vârste între șapte și 18 ani, ținându-se cont de specificul mediului rural și al celui urban.

Calculele efectuate de experți arată că valoarea minimului de existență pe persoană ar urma să constituie 5.006 lei lunar, fiind cu 64% mai mare decât cea calculată conform metodologiei actuale.

Cât și ce mănâncă moldovenii

Studiul arată că, în mediul rural, este mai ridicat consumul de pâine, produse de panificație, pește, zahăr, produse de cofetărie, ulei vegetal, legume și cartofi, iar în mediul urban - cel de carne, produse lactate, ouă, fructe și pomușoare.

Valoarea ponderată zilnică constituie, în medie, 2.400 de kilocalorii, formate din 85 de grame de proteine, dintre care 47 de grame de origine animală, 89 de grame de grăsimi și 307 grame de carbohidrați.

Valoarea energetică a coșului alimentar minim din R. Moldova este similară celei din Ungaria și apropiată de nivelurile din Franța și Italia, fiind depășită doar de Germania.

Pentru persoanele de vârstă aptă de muncă, valoarea energetică este mai mare decât în România, iar pentru pensionari - practic identică cu cea din Ucraina.

Pentru copii, aceasta este mai mare decât în România, dar mai mică decât în Ucraina.

În acest sens, autorii studiului susțin că normele de consum ar trebui să treacă de la un model alimentar bazat predominant pe carbohidrați la unul cu un conținut mai ridicat de proteine animale.

„Comparativ cu metodologia actuală, noul coș prevede reducerea consumului de produse cu valoare nutritivă redusă și majorarea consumului de carne, lactate, fructe și pomușoare. Astfel, norma medie lunară de consum pentru pâine și produse de panificație ar urma să fie redusă de 1.6 ori, pentru făina de grâu - de 2.4 ori, iar pentru cartofi - de două ori. Totodată, consumul de carne de porc ar crește de 1.9 ori, cel de semifabricate din carne - de 2.2 ori, iar cel de salam fiert - de 2.7 ori”, a spus Ecaterina Heghea.

Câte 68.000 de lei pentru un trai decent și 14.700 de lei pentru un coș rațional

Cercetătoarea menționează că un coș rațional reprezintă un standard de bunuri și servicii care asigură satisfacerea necesităților fiziologice și sociale la standarde contemporane, corespunzând unui trai decent.

La calcularea acestuia este utilizat modelul unei familii de patru persoane - doi adulți și doi copii. Pentru adulți se ia în calcul o perioadă de activitate profesională de 34 de ani, iar perioada în care copiii se află la întreținerea familiei este estimată până la vârsta de 24 de ani.

Elaborarea coșului rațional include două particularități:

Conform estimărilor, valoarea coșului rațional s-ar ridica la 14.720 de lei lunar pentru o familie, fiind necesar un venit salarial cumulat de circa 68.000 de lei pe lună, adică fiecare adult ar urma să câștige câte aproape 34 de mii de lei.

De asemenea, autorii atrag atenția asupra ponderilor din structura cheltuielilor: cele mai mari sume sunt direcționate către locuință, servicii de întreținere și alimente, în timp ce cheltuielile pentru sănătate, educație, recreere și cultură rămân mult mai reduse.

„În R. Moldova există o inegalitate semnificativă în distribuția salariilor: peste două treimi dintre salariați au un venit sub cel mediu, în timp ce aproximativ unul din 16 salariați are un salariu de peste 30.000 de lei”, a comentat Ecaterina Heghea.

Dotarea locuințelor

Dotarea locuințelor cu bunuri este mai ridicată în mediul urban decât în cel rural, cele mai rar întâlnite electrocasnice în sate fiind mașinile de spălat vase și aparatele de aer condiționat.

Setul de bază de electrocasnice include 12 articole în coșul minim și 14 articole în cel rațional.

Studiul mai arată că, pentru o familie de patru persoane, suprafața minimă necesară a locuinței ar fi de 66 de metri pătrați, adică 16.5 metri pătrați pentru o persoană.

Autorii studiului recomandă autorităților transpunerea rezultatelor acestei cercetări în măsuri de politică publică, inclusiv elaborarea unui proiect de regulament privind modul de calcul al minimului de existență.

Experții susțin că minimul de existență orientat social, estimat la 5.006 lei lunar per persoană, reflectă un nivel adaptat necesităților reale. În același timp, salariul necesar pentru un trai decent, estimat la 33.949 de lei lunar per salariat, nu reprezintă o propunere de stabilire imediată a salariului minim, ci un reper care evidențiază resursele necesare pentru un nivel de trai adecvat.

CITIȚI ȘI:

Liubomir Guțu

Liubomir Guțu

Autor

Citește mai mult