Ediție specială la Moldova 1: Deschiderea a două noi clustere de negocieri cu UE este „un semnal politic foarte important” pentru R. Moldova, spun experții

Odată cu deschiderea negocierilor pe alte două clustere, Republica Moldova se apropie de momentul în care primele capitole ar putea fi închise. Experții consideră că ritmul negocierilor ar putea fi accelerat în lunile următoare, iar obiectivul Chișinăului de a avea toate cele șase clustere deschise până la sfârșitul anului și de a începe închiderea unor capitole este unul realist.
Directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Iulian Groza, a calificat invitația oficială adresată Republicii Moldova de a-și prezenta pozițiile de negociere pentru alte două grupuri de capitole – „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă” – drept un semnal important în parcursul european al țării.
„Dacă ne raportăm la momentul în care am pornit acest proces, patru ani în urmă, și unde suntem astăzi – nu o spun eu, nu o spune Guvernul, ne uităm la ceea ce spune Comisia Europeană – și Comisia Europeană spune foarte clar că Republica Moldova și Ucraina sunt țări pregătite pentru ca toate grupurile de capitole să fie deschise șinegociate”, a declarat Iulian Groza într-o ediție specială a emisiunii „EU și UE” de la Moldova 1, din 7 octombrie.
Potrivit expertului, anul 2028 rămâne reperul pentru finalizarea negocierilor de aderare. Foile de parcurs țărilor avansate urmează să fie prezentate pe 28 octombrie, odată cu raportul anual al Comisiei Europene despre Republica Moldova.
„Noi suntem la momentul în care avem două grupuri de capitole deschise. Suntem avansați pe grupul de capitole 6. Sunt alte grupuri care nu au fost deschise, însă, din câte cunoaștem, stăm destul de bine", a spus directorul IPRE.
Groza a precizat că întârzierea deschiderii celorlalte clustere nu a ținut de pregătirea Republicii Moldova, ci de un blocaj politic extern, legat de relația dintre Ungaria și Ucraina.
„Am văzut că Ucraina, statele membre și Comisia Europeană au depus toate eforturile pentru a găsi acel compromis, și vedem că acest efort nu este în zadar", a notat directorul IPRE.
Analistul a explicat și de ce unele capitole ar putea fi închise rapid.
„Nu pornim acest proces acum. În Acordul de Asociere, pe care l-am semnat în 2014, deja prevedea mai multe angajamente pe care Republica Moldova și le-a asumat în comerțul aprofundat și cuprinzător cu Uniunea Europeană. Asta ne ajută astăzi să avem o viteză mai mare", a spus Groza.
Crudu: R. Moldova trece de la discuțiile tehnice la negocierile oficiale
Secretara generală adjunctă a Guvernului pentru Integrare Europeană, Rodica Crudu, a explicat ce înseamnă exact trecerea de la discuțiile tehnice purtate până acum cu Comisia Europeană la etapa oficială a negocierilor, pe cele 17 capitole cuprinse în cele două noi clustere.
„Asta înseamnă că noi deschidem oficial negocierile pe aceste capitole. Este vorba despre nouă capitole în Clusterul 2, Piața internă, și alte opt capitole în Clusterul 3, Competitivitate și creștere incluzivă. Dacă până acum am avut aceste discuții cu Comisia Europeană la nivel tehnic, acum le mutăm în cadrul oficial, ceea ce înseamnă că avem un semnal politic foarte important”, a declarat Rodica Crudu.
Întrebată dacă foaia de parcurs anunțată de comisara pentru Extindere, Marta Kos, este o garanție sau mai degrabă o promisiune, oficiala a insistat asupra principiului meritocrației care guvernează procesul de aderare.
„Procesul de aderare este bazat pe merite și nu poate avea ocolișuri și nu poate avea scurtături. Dacă îndeplinim reformele, dacă aliniem legislația noastră la corpul legislativ al Uniunii Europene, atunci progresele sunt apreciate pozitiv de Comisie și de statele membre, și atunci se ia decizia de a ne mișca la o etapă ulterioară", a explicat Crudu.
Oficiala a precizat că foile de parcurs vor urma logica criteriilor tehnice anunțate la începutul anului, pe care instituțiile moldovenești au început deja să le implementeze.
„Am planificat măsuri, am început să le implementăm, avem ședințe tehnice cu Comisia Europeană în care raportăm periodic progresele înregistrate. Acest lucru a convins, probabil, Comisia Europeană că Moldova înregistrează progres în implementarea acestor reforme și merită să fie inclusă în grupul celor patru țări candidate care vor primi aceste foi de parcurs”, a spus Crudu.
Corespondentul Teleradio-Moldova la Bruxelles: „S-a depășit un prag psihologic”
Extinderea Uniunii Europene are loc într-un moment în care statele membre trebuie să negocieze și modul în care vor împărți viitorul buget european. În acest context, aderarea unor noi țări, în special din Europa de Est, ridică întrebări privind contribuțiile la bugetul comun și fondurile care ar urma să fie distribuite noilor membri.
Corespondentul Teleradio-Moldova la Bruxelles, Dan Alexe, spune că acest subiect a fost unul dintre obstacolele politice care au alimentat până recent reticența față de o nouă extindere a Uniunii Europene. Potrivit lui, s-a depășit însă un „prag psihologic” important.
„Sunt două categorii de țări în Uniunea Europeană. Țările plătitoare net la bugetul Uniunii, Franța, Germania, țările scandinave, Olanda, și restul țărilor, majoritatea est-europene, care sunt beneficiare. Marea problemă era cum pot politicienii din țările mai vechi să vândă populației ideea că intră încă un val de țări est-europene care vor primi mai mult decât dau. S-a depășit un prag psihologic, nu se mai vorbea despre o nouă extindere, iar unii politicieni au fost chiar furibund împotrivă”, a explicat Dan Alexe.
Jurnalistul a precizat că subiectul unei eventuale decuplări a Republicii Moldova de Ucraina nu va fi niciodată discutat deschis, deși principiul meritocrației, aplicat individual fiecărei țări, poate produce, în practică, exact acest efect.
„Nu se va discuta niciodată în mod deschis, pentru că asta ar descuraja prea mult Ucraina și populația ucraineană. Cuvintele în sine nu vor fi pronunțate. Faptul că Comisia Europeană a anunțat o tranziție specială pentru sectorul agricol din Ucraina este poate o dovadă că nu se vorbește despre decuplare, dar se face, în practică, decuplarea", a spus Alexe.
Corespondentul a explicat și de ce foile de parcurs nu vor fi identice pentru cele patru țări aflate în fruntea procesului de aderare.
„Nu există cizmă pentru toate picioarele. Republica Moldova nu are pescuit maritim, deci nu negociază acest capitol. Pe când Muntenegru și Albania, care au litoral, vor negocia la sânge cu alte țări, Croația, de exemplu, care s-ar putea simți amenințată în pescuitul și turismul ei", a precizat Alexe, adăugând că Muntenegru este singura țară din acest grup care are deja o garanție de calendar exact, anul 2028, pentru aderare.
Întrebat de ce clusterele legate de agricultură sunt lăsate pentru mai târziu în cazul Ucrainei, Alexe a confirmat că miza reală este concurența pe care Ucraina, drept „grânarul Europei", o reprezintă pentru fermierii din UE.
„Anul trecut puteau fi văzute convoaie de tractoare care blocau Bruxelles-ul, exact în momentul unui summit european, ca să arate liderilor cât suferă sindicatele agricole de pe urma ponderii Ucrainei. Pentru Republica Moldova este o clauză mai puțin importantă, agricultura noastră este relativ modestă comparativ cu cea a Ucrainei", a spus jurnalistul.
Amintim că, autoritățile de la Chișinău au primit invitația oficială de a prezenta pozițiile de negociere pentru două grupuri majore de capitole: Piața internă și Competitivitate și creștere incluzivă. Anunțul a fost făcut de vicepremiera pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, la 7 octombrie. Depunerea acestor poziții reprezintă etapa tehnică necesară pentru deschiderea lor formală, la următoarea Conferință interguvernamentală.
În această vară, au fost lansate negocierile pentru alte două grupuri de capitole: Valori fundamentale și Relații externe. Autoritățile de la Chișinău și cele de la Bruxelles estimau anterior deschiderea tuturor celor șase grupuri de capitole până la finele acestui an.
CITIȚI ȘI: