Social

Termoelectrica: Conducta avariată din scuarul Catedralei a fost scoasă la suprafață și reparată

Conducta avariată din scuarul Catedralei Mitropolitane din centrul Chișinăului a fost scoasă la suprafață, iar porțiunea deteriorată a fost demontată și înlocuită, anunță SA „Termoelectrica”. Compania precizează că lucrările de reparație au fost finalizate după intervenții desfășurate inclusiv pe parcursul nopții, iar în prezent sunt refăcute suprafețele afectate. Potrivit întreprinderii, conducta prezenta o coroziune avansată și perforații, ceea ce confirmă existența avariei și necesitatea intervenției.

Scandalul iscat între administrația Primăriei Chișinău, care se opunea lucrărilor, și reprezentanții SA „Termoelectrica”, fiind necesară implicarea poliției, a durat mai mult decât lucrările propriu-zise.

„Așa cum am promis, vă prezentăm evoluția lucrărilor prin imagini de la fața locului. Conducta scoasă la suprafață prezintă coroziune avansată și perforații, confirmând avaria și necesitatea intervenției”, informează „Termoelectrica”.

Echipele SA „Termoelectrica” au continuat intervenția și în timpul nopții, după ce, în urma săpăturilor, a fost identificat locul exact al defecțiunii.

Muncitorii au demontat segmentul deteriorat al conductei și au efectuat lucrările necesare pentru remedierea avariei.

În prezent, muncitorii intervin pentru restabilirea zonei afectate de lucrări.

„În continuare, sunt restabilite suprafețele afectate, iar refacerea pavajului va fi încheiată astăzi (joi n.r.), astfel încât zona să poată fi utilizată din nou în condiții normale”, se mai arată în comunicatul „Termoelectrica”.

Finalizarea lucrărilor pune capăt unei dispute care a durat mai multe zile între „Termoelectrica” și reprezentanții municipalității.

Conflictul a izbucnit după ce echipele întreprinderii au încercat să intervină în scuarul Catedralei Mitropolitane pentru remedierea unei avarii, însă lucrările au fost blocate.

Primăria Chișinău a invocat necesitatea coordonării și autorizării intervenției, în timp ce „Termoelectrica” a susținut că, în cazul unei avarii, întreprinderea este obligată să intervină pentru a preveni pierderile de agent termic și pentru a asigura continuitatea furnizării.

Situația a escaladat pe 6 octombrie, când muncitorii de la „Termoelectrica” au fost împiedicați să înceapă lucrările, iar poliția a intervenit pentru a asigura accesul echipelor în zonă.

Ulterior, muncitorii au reluat săpăturile și au identificat conducta deteriorată.

Directorul SA „Termoelectrica”, Iurie Razlovan, declara anterior că întreprinderea depistase scurgerea încă la 15 septembrie și că municipalitatea fusese notificată despre necesitatea intervenției.

„Legea ne obligă să intervenim prompt în situații de avarie, să lichidăm defecțiunea și să asigurăm aprovizionarea consumatorilor în continuitate”, a explicat șeful întreprinderii.

Potrivit acestuia, intervenția era necesară după ce în zonă fuseseră depistate pierderi de agent termic.

Pe de altă parte, reprezentanții municipalității au insistat asupra respectării procedurilor și obținerii autorizațiilor necesare pentru efectuarea lucrărilor.

Disputa a avut loc în contextul pregătirilor pentru sezonul rece, când autoritățile și furnizorii de energie termică trebuie să asigure funcționarea corespunzătoare a rețelelor din capitală.

CITIȚI ȘI:

Iulian Fanaru

Iulian Fanaru

Autor

Citește mai mult