Externe

Rusia își intensifică atacurile asupra Ucrainei: Explozii la Kiev, Zaporojie și Odesa

În timp ce negociatorii ucraineni se întâlnesc cu cei americani la Miami, în Statele Unite ale Americii, Rusia își intensifică atacurile în Ucraina. Mai multe explozii au fost auzite în Ivano-Frankivsk, Kiev, Zaporojie și Odesa, unde a fost lovită infrastructura civilă. Situația tensionată de la graniță a determinat Polonia să ridice de la sol două avioane F-16. Totodată, un punct de trecere a frontierei comune cu Ucraina a fost închis.

La Zaporojie, forțele ruse au lovit cu bombe ghidate o clădire rezidențială. Cel puțin un bărbat a decedat, iar alte opt persoane, printre care un copil, au fost rănite.

„Tehnologul nostru probabil tocmai ajunsese la serviciu, dimineață, când a avut loc atacul. El a fost ucis. Se afla chiar în epicentrul exploziei”, a spus Oleksii Pucikov, colegul bărbatului ucis.

„Fereastra a fost avariată. Am arborat drapelul pentru că nu renunțăm și nici nu avem de gând să renunțăm. Suntem ucraineni. Drapelul nostru flutură chiar și într-un apartament distrus”, a afirmat Katerina, locuitoare din Zaporojie.

În Ivano-Frankivsk, un bărbat a fost ucis când o dronă rusească a lovit orașul. În regiunea Volânia, punctul de control de la granița cu Polonia a fost închis temporar din cauza dronelor rusești, iar oamenii au fost trimiși în adăposturi. Polonia și-a mobilizat, de asemenea, aeronavele militare și și-a plasat sistemele de apărare aeriană în alertă ca răspuns la atacurile rusești din vestul Ucrainei.

Cel puțin trei persoane au fost rănite și o alta a fost dată dispărută în urma unui atac care a lovit un depozit din Bucea, regiunea Kiev.

Rusia și-a intensificat considerabil atacurile pe teritoriul Ucrainei în ultima săptămână. Pe 8 octombrie, peste 30 de oameni și-au pierdut viața după ce două autobuze cu pasageri au fost lovite în orașul Kramatorsk din regiunea Donețk. În urma bombardamentelor, circulația transportului public din Sloviansk și Kramatorsk a fost suspendată.

Între timp, negociatorii ucraineni se întâlnesc cu cei americani la Miami pentru a căuta noi soluții privind pacea din Ucraina. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a îndemnat pe omologul său american, Donald Trump, să înăsprească sancțiunile asupra Rusiei.

„Discuțiile vor dura două zile și sperăm că o echipă europeană se va alătura negocierilor. În ceea ce privește posibilele încetări ale focului pe sectoare, discutăm toate opțiunile, inclusiv cele referitoare la situația de pe mare și cea din sectorul energetic. Nu sunt încă pregătit să spun care dintre acestea ar putea fi realiste sau mai ușor de realizat. Observăm o intensificare a discuțiilor și a întâlnirilor din partea Statelor Unite. Eu am discutat cu partea americană de trei ori în ultimele zile și sper că întâlnirea negociatorilor noștri va da rezultate”, a declarat Zelenski.

Potrivit presei americane, Statele Unite au propuneri noi pentru a depăși impasul din procesul de pace. Unul dintre obiective este un armistițiu parțial, care include oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice și a sectorului cerealier. De asemenea, vor fi discutate garanții de securitate pentru Ucraina și un plan de reconstrucție. Potrivit Axios, administrația Trump urmărește un progres diplomatic înainte de iarnă. Cu toate acestea, Rusia nu a arătat încă nicio dorință de a accepta un armistițiu.

CITIȚI ȘI:

Rodica Dimitriu

Rodica Dimitriu

Autor

Citește mai mult