Investiții de 274 de mii de euro în rețeaua de apă de la Bălți: Slovacia sprijină modernizarea stației de pompare

Stația de pompare „Decebal”, care asigură cu apă circa 65% din locuitorii municipiului Bălți, este modernizată cu sprijinul Slovaciei. Investiția urcă la 274 de mii de euro, iar lucrările se estimează că vor fi finalizate la sfârșitul lunii august 2027.
Potrivit Regiei „Apă-Canal-Bălți”, proiectul „Apă potabilă durabilă pentru Bălți” urmărește să sporească fiabilitatea alimentării cu apă, să reducă consumul de energie și să fortifice reziliența infrastructurii la riscurile tehnice și climatice.
Echipamentul învechit va fi înlocuit cu unul eficient din punct de vedere energetic și vor fi implementate soluții moderne în domeniul managementului.
Din bugetul total de 274.000 de euro, 249.000 de euro reprezintă finanțarea nerambursabilă oferită de Slovacia, iar 25.000 de euro este contribuția locală.
Finanțarea este acordată cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și Europene al Republicii Slovace și al Agenției Slovace pentru Dezvoltare Internațională „SlovakAid“.
Lucrările din cadrul proiectului au început deja. Specialiștii tehnici slovaci, împreună cu specialiști din Bălți, au examinat obiectivul, au analizat starea echipamentului de pompare, regimurile de exploatare, parametrii tehnici, consumul de energie, sistemul de control și istoricul situațiilor de avarie.
Directorul tehnic al Regiei „Apă-Canal-Bălți”, Vitalie Ungureanu, a explicat importanța proiectului prin faptul că stația de pompare funcționează cu echipamente învechite. Potrivit lui, în perioada 2024–2026, au fost înregistrate aproximativ 60 de avarii și opriri de avarie, dintre care peste 70% au fost legate de echipamentele de pompare sau de sistemul de control.
„Stația de pompare „Decebal” este una dintre cele mai mari consumatoare de energie din infrastructura de alimentare cu apă a orașului Bălți. Aceasta consumă aproximativ 70% din energia electrică a întreprinderii în ansamblu. Echipamentul său învechit sporește cheltuielile operatorului și sensibilitatea sistemului la creșterea costului energiei electrice”, a declarat Vitalie Ungureanu.
Directoarea Asociației Slovace a Companiilor de Alimentare cu Apă și Canalizare, Ivana Mahríková, a subliniat că modernizarea va permite reducerea consumului de energie electrică cu aproximativ 30%.
„Pentru Bălți, aceasta înseamnă nu doar reducerea presiunii asupra bugetului operatorului, ci și diminuarea amprentei de carbon a sistemului de alimentare cu apă. În plus, se așteaptă reducerea numărului de avarii și opriri neplanificate, reducerea cheltuielilor pentru reparații și intervenții în situații de avarie, sporirea siguranței în exploatare, reducerea dependenței sistemului de echipamentele învechite și creșterea rezilienței infrastructurii la riscurile climatice și energetice”, a spus Ivana Mahríková.
În ansamblu, proiectul prevede o soluționare complexă a problemei, de la auditul tehnic și proiectare până la instalarea echipamentelor noi, automatizare, instruirea personalului și monitorizarea ulterioară a rezultatelor.


CITIȚI ȘI: