Externe

Atac asupra aeroportului din capitala Arabiei Saudite, soldat cu 12 morți și 309 răniți. Mai multe zboruri, redirecționate

Cel puțin 12 persoane au fost ucise, iar alte 309 au fost rănite în urma unui atac asupra unui aeroport din Riad, capitala Arabiei Saudite, potrivit autorităților locale. Activitatea Aeroportului Internațional King Khalid a fost suspendată.

Atacul de sâmbătă este cel mai sângeros produs într-o țară arabă din Golf de la începutul războiului din Iran. Violențele au escaladat în ultimele zile, pe fondul confruntărilor dintre rebelii houthi din Yemen, susținuți de Iran, și forțele guvernamentale yemenite sprijinite de Arabia Saudită, transmite BBC.

Printre victime sunt cetățeni din mai multe țări

Potrivit autorităților saudite, printre cele 12 persoane decedate se numără patru cetățeni ai Arabiei Saudite, doi cetățeni din Bangladesh, precum și câte un cetățean din Palestina, Statele Unite, Egipt, Iordania, Siria și Sudan. Răniții sunt tratați în mai multe spitale, iar unii dintre ei se află în stare gravă.

O rachetă a lovit un complex al aeroportului în care se află terminalele 3 și 4, destinate zborurilor interne, a declarat un oficial regional pentru Associated Press, sub protecția anonimatului.

Atacul face parte dintr-o serie de incidente înregistrate în ultima săptămână la aeroportul din Riad și în alte zone ale Arabiei Saudite. Patru persoane au murit în incidente anterioare, potrivit informațiilor publicate de presa internațională.

Trump analizează implicarea SUA în atacurile împotriva rebelilor houthi

Președintele american Donald Trump a declarat că ia în considerare posibilitatea ca Statele Unite să se alăture atacurilor Arabiei Saudite împotriva rebelilor houthi din Yemen.

„Este posibil. Vom analiza situația”, a afirmat Trump, după ce a fost informat despre cel mai recent atac. Liderul american a precizat că o decizie urmează să fie luată în scurt timp.

Intensificarea atacurilor are loc la o săptămână după ce o coaliție condusă de Arabia Saudită a lansat o amplă ofensivă militară împotriva rebelilor houthi. Aceștia nu și-au asumat imediat responsabilitatea pentru atacul asupra aeroportului din Riad.

În același timp, rebelii au acuzat Arabia Saudită că a atacat Aeroportul Internațional din Sanaa, capitala Yemenului, aflată sub controlul lor.

Zborurile au fost suspendate, iar aeronavele, redirecționate

Autoritățile aviatice saudite au suspendat operațiunile pe aeroportul din Riad până la miezul nopții, potrivit unui aviz oficial adresat piloților. Zona a fost securizată, accesul a fost blocat, iar prezența forțelor de ordine a fost suplimentată.

Mai multe zboruri au fost redirecționate către alte aeroporturi, potrivit platformei de monitorizare a traficului aerian Flightradar24. Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Australia și Canada și-au avertizat cetățenii să evite aeroportul.

Mai multe companii aeriene, inclusiv Air India, FlyDubai, Lufthansa Group și Pakistan International Airlines, suspendaseră deja, pentru perioade diferite, zborurile către și dinspre Riad și alte aeroporturi saudite.

Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației și-a extins avertismentele privind spațiul aerian al Arabiei Saudite. Instituția atrage atenția că rebelii houthi pot lovi ținte aflate în interiorul regatului, inclusiv în capitală, și că infrastructura aviatică este vizată tot mai frecvent.

Potrivit agenției, atacurile cu rachete și drone, precum și interceptarea acestora, sporesc riscul ca aeronavele civile să fie identificate în mod eronat.

Arabia Saudită, cu stocuri reduse de rachete interceptoare

Pe lângă intensificarea atacurilor, Arabia Saudită se confruntă și cu diminuarea stocurilor de rachete folosite pentru interceptarea proiectilelor inamice.

Oficiali regionali au declarat anterior pentru Associated Press că Riadul a solicitat Franței, Marii Britanii, Pakistanului și Egiptului să ofere sisteme de apărare antiaeriană și sprijin suplimentar. Potrivit acestora, și stocurile Statelor Unite s-au redus în timpul războiului cu Iranul.

Sprijinul american pentru ofensiva împotriva rebelilor houthi ar fi inclus schimb de informații, identificarea țintelor și planificarea operațiunilor militare.

Tot sâmbătă, coaliția condusă de Arabia Saudită a anunțat că un proiectil a căzut în apropierea Aeroportului Internațional King Fahd din Dammam, iar o rachetă balistică lansată de houthi a fost interceptată în regiunea Al-Kharj, la sud-est de Riad.

Atacurile au provocat îngrijorări și pe piețele internaționale, Arabia Saudită fiind cel mai mare exportator de petrol din lume.

Luptele din Yemen amenință și transportul maritim

Confruntările dintre rebelii houthi și forțele guvernamentale yemenite s-au intensificat în ultimele zile. Coaliția condusă de Arabia Saudită oferă sprijin aerian forțelor guvernamentale care încearcă să recupereze teritoriile cucerite de rebeli de-a lungul coastei Mării Roșii.

Controlul acestor zone le oferă rebelilor posibilități mai mari de supraveghere a traficului maritim. Marea Roșie reprezintă un coridor comercial important, mai ales în condițiile în care transportul prin Strâmtoarea Ormuz este afectat de conflictul cu Iranul.

Rebelii houthi au declarat că vizează transporturile maritime saudite, ca represalii pentru blocada impusă împotriva lor. Cu toate acestea, există temeri că atacurile s-ar putea extinde și asupra altor ținte.

În paralel, Arabia Saudită a pledat pentru soluții diplomatice. Miniștrii de externe ai Arabiei Saudite și Omanului au discutat telefonic despre necesitatea detensionării situației din regiune. Omanul a jucat în trecut rolul de mediator în negocierile regionale.

Autoritățile saudite au avertizat, totodată, că filmarea, publicarea sau distribuirea informațiilor despre interceptarea rachetelor și dronelor ori despre locurile în care acestea au căzut poate atrage răspundere juridică.

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult