Externe

Trump pune presiune pe Kiev: SUA ar putea suspenda sprijinul militar și schimbul de informații cu Ucraina

Administrația Trump a avertizat Ucraina și aliații europeni că Statele Unite ale Americii (SUA) ar putea suspenda schimbul de informații secrete și achizițiile de armament american destinate Ucrainei, efectuate de țările europene, dacă Kievul nu încetează atacurile de amploare asupra infrastructurii energetice din Rusia, au declarat pentru CNN doi oficiali europeni.

Avertismentele Departamentului de Stat și ale Pentagonului au fost transmise, în perioada 10-11 octombrie, oficialilor din Ucraina și Europa. Printre acestea s-au numărat și mesaje trimise direct comandanților ucraineni de către armata americană, potrivit CNN.

O altă sursă familiarizată cu situația a declarat că Statele Unite au amenințat că vor întrerupe schimbul de informații secrete cu Ucraina.

Publicația Financial Times a fost prima care a relatat despre amenințările privind sistarea schimbului de informații și a achizițiilor de armament.

CNN a solicitat comentarii din partea Departamentului Apărării, Departamentului de Stat și Casei Albe.

Amenințările vin în contextul în care președintele american Donald Trump și-a exprimat în repetate rânduri nemulțumirea față de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, din cauza atacurilor asupra rafinăriilor rusești.

Trump a pus de mult timp creșterea prețurilor la motorină pe piețele internaționale pe seama războiului dintre Ucraina și Rusia și a cerut ambelor părți să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice.

Prețurile ridicate au fost influențate suplimentar și de războiul purtat de Statele Unite împotriva Iranului.

Duminică, 11 octombrie, Trump a anunțat că Rusia și Ucraina au convenit asupra unui acord pe care l-a numit „armistițiu energetic”. Potrivit CNN, o sursă apropiată de Zelenski a declarat că anunțul a fost o surpriză.

„Ucraina susține armistițiul și este important ca și Rusia să îl respecte. Așteptăm detalii din partea americană”, a scris Zelenski pe platforma X, după anunțul lui Trump.

Un oficial european a declarat pentru CNN că schimbul de informații secrete și achizițiile de armament sunt „vitale” pentru Ucraina. Acesta a descris amenințarea americană drept „o lovitură grea” pentru Kiev și aliații săi.

Dacă măsurile ar fi puse în aplicare, suspendarea ar avea un impact imediat asupra capacității Ucrainei de a se apăra.

Reuters /Coloane de fum se ridică în urma atacurilor asupra unei rafinării de petrol din Moscova, la 20 septembrie 2026.
Sursa: Reuters /Coloane de fum se ridică în urma atacurilor asupra unei rafinării de petrol din Moscova, la 20 septembrie 2026.

Informațiile furnizate de Statele Unite ajută Ucraina să se protejeze de atacurile rusești cu rachete balistice. Acestea includ date despre pozițiile sistemelor de lansare a rachetelor, precum și informații despre direcția și momentul în care sunt efectuate atacurile.

Suspendarea achizițiilor de armament - realizate prin mecanismul Prioritized Ukraine Requirements List (PURL), care stabilește prioritățile Ucrainei în materie de echipamente militare - ar afecta în mod deosebit livrările de rachete interceptoare pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot.

Ucraina se confruntă deja cu un deficit acut de astfel de muniții, în condițiile în care Rusia și-a intensificat atacurile cu rachete și drone pe întreg teritoriul țării.

Un alt oficial european a declarat pentru CNN că, până la momentul actual, NATO nu observase nicio schimbare în cadrul programului PURL.

Administrația Trump a mai suspendat schimbul de informații secrete cu Ucraina în martie 2025, după o întrevedere tensionată dintre Zelenski și Trump, desfășurată în Biroul Oval al Casei Albe.

Ulterior, Statele Unite au reluat cooperarea în acest domeniu, după ce Ucraina a acceptat propunerea americană privind un armistițiu, în urma negocierilor purtate în Arabia Saudită.

Amenințările riscă să tensioneze și mai mult relația fragilă dintre Trump și Zelenski.

Cei doi au avut în ultimele zile divergențe în legătură cu un acord încheiat de Statele Unite cu președintele rus Vladimir Putin pentru aprovizionarea piețelor cu motorină rusească.

Un oficial american a declarat anterior pentru CNN că atacurile continue ale Ucrainei asupra rafinăriilor rusești au fost unul dintre factorii care l-au determinat pe Trump să încheie acest acord.

Pe 10 octombrie, Trump a sugerat că Ucraina ar trebui să aibă un nou lider, care să îl înlocuiască pe Volodimir Zelenski.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult