Politic

Maia Sandu, vizită în raionul Ialoveni: „Oamenii ne-au cerut să mergem înainte, cu pași hotărâți, pentru a elibera justiția din captivitatea corupților”

Maia Sandu le-a vorbit oamenilor din raionul Ialoveni despre reforma justiției și securitatea statului

Maia Sandu/Facebook
Sursa: Maia Sandu/Facebook

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat ieri satele Bardar și Nimoreni, din raionul Ialoveni. Șefa statului le-a vorbit oamenilor despre eforturile autorităților de a păstra pacea în țară, despre planurile de dezvoltare economică, de integrare europeană, dar și despre reforma justiției.

„Oamenii din aceste localități au fost dintotdeauna susținători ai democrației și ai parcursului european al țării, iar astăzi înțeleg șansa istorică pe care o avem pentru a înfăptui aderarea Moldovei la UE, fiind determinați să se implice pentru reușita noastră comună. Am discutat și despre reforma justiției - oamenii ne-au cerut să mergem înainte, cu pași hotărâți, pentru a elibera justiția din captivitatea corupților”, a menționat Maia Sandu, într-o postare pe Facebook.

La Bardar, președinta a vizitat o seră de flori, deținută de o familie de antreprenori, o vinărie care produce divinuri.

„Statul trebuie să asigure stabilitate, să îmbunătățească infrastructura și să reducă birocrația pentru a spori șansele agenților economici”, a precizat șefa statului.

De asemenea, Maia Sandu a mers la șantierul complexului sportiv al gimnaziului - un proiect de aproape 10 milioane de lei din cadrul Programului „Satul European”.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult