O navă care se îndrepta spre Republica Moldova, lovită de o dronă în Marea Neagră

O navă cu mărfuri, care se deplasa din Turcia spre Republica Moldova, a fost lovită de o dronă în Marea Neagră, în apropierea coastei Bulgariei. Cei 15 membri ai echipajului, șapte cetățeni ucraineni și opt cetățeni azeri, au fost evacuați. Potrivit informațiilor preliminare, victime nu au fost înregistrate.
Incidentul s-a produs noaptea trecută, în jurul orei 02:00, la aproximativ 15 mile marine de orașul bulgar Biala. Nava „Chelsea 3”, care navighează sub pavilion maltez, a fost avariată și este ușor înclinată, a anunțat biroul de presă al Administrației Regionale din Varna, scrie Agerpres.
Marinarii au fost preluați de o navă a Poliției de Frontieră bulgare și transportați la Varna.
Premierul Bulgariei, Rumen Radev, intenționează să-l convoace astăzi la o întâlnire pe ambasadorul Rusiei, Eleonora Mitrofanova, potrivit unei postări publicate pe Facebook.
„Nu avem dovezi solide și clare pentru a acuza o anumită parte, însă, așa cum am afirmat deja, logica sugerează că rezultatul servește intereselor Federației Ruse”, a transmis Radev.
Incidentul are loc pe fondul unor atacuri repetate asupra navelor din regiune.
Pe 6 octombrie, două nave au fost atacate cu drone maritime și aeriene în zona economică a Bulgariei din Marea Neagră. În urma acestor incidente, președinta Bulgariei, Iliana Iotova, a convocat Consiliul Consultativ pentru Securitate Națională.
CITIȚI ȘI: