Revista presei interbelice: Momentul nașterii unuia dintre cele mai importante partide ale României
Ziarul Dimineața oferea o imagine spectaculoasă din presa anului 1926: Iuliu Maniu, purtat pe brațe de participanții la congres, după ratificarea fuziunii dintre Partidul Național Român și Partidul Țărănesc.
Congresele celor două formațiuni s-au ținut separat, iar apoi fuziunea a fost proclamată, dând naștere Partidului Național-Țărănesc.
Iuliu Maniu vorbea despre unirea forțelor democratice, iar Ion Mihalache despre interesele țărănimii. Așa surprindea presa, acum 100 de ani, momentul nașterii unuia dintre cele mai importante partide ale României interbelice.
În 1926, presa românească anunța o adevărată cursă contra cronometru: maiorul Alexandru Berlescu încerca să facă circuitul României cu automobilul în 48 de ore. Ziarul Dimineața scria că, la ora 11:00, automobilistul trecea prin Iași, venind de la Chișinău, în continuarea traseului prin țară.
Automobil Clubul Român (ACR) confirmă pe pagina sa dedicată istoriei instituției că, în 1926, Alexandru Berlescu a realizat în premieră înconjurul României la volanul unui automobil Oldsmobile, parcurgând 2.447 km în 50 de ore.
Deși cu două ore peste ținta fixată, este o performanță pentru acum 100 de ani, când automobile erau incomparabil mai lente, iar drumurile mai proaste.
Înaintea plecării sale în Statele Unite, în 1926, Regina Maria acorda la Paris un interviu scriitorului și academicianului francez Robert de Flers, director literar al ziarului Le Figaro. Ziarul Universul îl publica.
Regina protesta față de „numeroasele știri false” despre România și spunea foarte clar ce urmărea în America: „Voi încerca să pun la punct, în America, toate chestiunile relative la România.”
Împrejurările favorabile României, spunea Regina, îi aduceau prieteni și că zvonurile tendențioase nu veneau din Franța, unde România avea „numai simpatie și amiciție”.
Regina noastră a spus o frază foarte frumoasă despre Europa: voia să le arate americanilor că „bătrâna Europă nu este atât de istovită cum o arată unii” și că mai păstrează suficientă inteligență, voință și ideal „pentru a-și urma destinul mondial”.
Iar Robert de Flers încheia cu un compliment pentru Regina Maria: Europa „n-ar fi putut niciodată găsi pentru a-i pleda cauza, un bun simț mai clar și o grație mai convingătoare”.
După ce trecuse prin Ismail, Cetatea-Albă, Tighina, Lăpușna și Orhei, ministrul Octavian Goga își prezenta primele impresii despre Basarabia în ziarul Universul.
Principala constatare: „Din an în an, limba române este tot mai puternică”, meritul revenind, în opinia sa, mai ales școlii. În sud, Goga a fost întâmpinat de copii cu „cântece și poezii românești”. La Tatar-Bunar, la doi ani după răscoala din 1924, a găsit populația calmă, iar la Cetatea-Albă și Tighina vorbea despre o normalizare a vieții.
Problema cea mai gravă rămânea însă situația țăranilor: prețurile mici la cereale, lipsa banilor și cămătăria. Goga cerea înființarea unui credit agricol rural. Turneul continua spre Bălți, Soroca și Hotin, după care urma să-și completeze concluziile.
Ziarul Romania Nouă amintea de o instituție deja veche de opt ani: Universitatea Populară din Chișinău, întemeiată în 1918, anul Unirii, pentru răspândirea culturii românești în Basarabia.
Aici se țineau zilnic cursuri de limbă și literatură română, istoria și geografia României, dar și de drept, probleme sociale și medicină populară. Președinte a fost ales Pan Halippa, iar printre colaboratori se numărau Onisifor Ghibu, Ion Nistor, Gheorghe Tofan, Gheorghe Murgoci, P. și V. Haneș, Paul Gore, Ion Pelivan și Ștefan Ciobanu.
Chișinăul nu avea încă o universitate de stat, iar tot mai mulți absolvenți ai școlilor secundare veneau aici, căutând, cum frumos menționează articolul, un „refugiu intelectual”. Programul devenise atât de bogat, încât orarul a ajuns să semene cu cel al unei universități de stat.
Practic, până Chișinăul să aibă învățământ universitar românesc dezvoltat, exista deja, din 1918, această „universitate” deschisă publicului doritor, cu prelegeri aproape în fiecare zi.
Autor: Dan Melnic
