Social

Ministerul Sănătății: Scade numărul cazurilor de COVID-19 și gripă sezonieră

În Republica Moldova se atestă o descreștere a numărului cazurilor de COVID-19 și de gripă sezonieră, anunță Ministerul Sănătății. Astfel, în perioada 13-19 martie, au fost înregistrate 2 373 de cazuri de COVID-19, în scădere cu 16,3% față de săptămâna anterioară, 37 de cazuri de gripă, cu circa 23% mai puține, și 357 – infecții respiratorii acute severe (SARI).

În același timp a crescut numărul infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare (IARCS), cu 5,4%, fiind înregistrate 8 251 de cazuri. Ministerul Sănătății remarcă, de asemenea, că numărul de spitalizări din cauza infecțiilor respiratorii virale acute a scăzut cu circa 6%, tendință care se menține pe parcursul a patru săptămâni consecutive.

Respectiv, în instituțiile medico-sanitare au fost internate 255 de persoane cu IARCS și 24 cu gripă. Majoritatea internărilor sunt în rândul copiilor de până la patru ani. Sursa citată informează că nu au fost înregistrate decese provocate de gripă. În total, în acest sezon, au fost confirmate 1 854 de cazuri de gripă, 240 773 – IARCS și 10 058– SARI.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult