Economic

Concursul pentru funcția de director general al Moldtelecom: Șase pretendenți au fost admiși la proba interviului

Publicat

Șase dintre cele 13 persoane înscrise în concursul pentru ocuparea funcției de director general al S.A. „Moldtelecom” au fost promovate în etapa a doua. Anunțul a fost făcut la 15 octombrie de Comisia de selectare, care a precizat că cei șase candidați urmează să susțină interviul de evaluare a competențelor.

Proba interviului constituie etapa decisivă pentru evaluarea cunoștințelor și a planurilor de management ale candidaților înscriși pentru funcția de director general al companiei naționale de telecomunicații.

Potrivit Regulamentului aprobat de Consiliul de Administrație al S.A. „Moldtelecom” la 7 septembrie 2026, candidații trebuie să îndeplinească o serie de condiții relevante pentru profilul funcției.

Printre cele mai importante cerințe se numără:

  • cunoașterea fluentă a limbii române și a cel puțin unei limbi de circulație internațională la un nivel de cel puțin B1;

  • deținerea de studii superioare și absolvirea unor programe sau cursuri de perfecționare profesională în domeniul managementului;

  • o experiență managerială de cel puțin șapte ani;

  • neîmplinirea vârstei necesare obținerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă.

De asemenea, se solicită posesia mai multor competențe profesionale, precum:

  • capacitatea de a înțelege contextul și evoluțiile pieței, de a formula scenarii și priorități strategice;

  • asigurarea disciplinei financiare și evaluarea randamentului capitalului;

  • abilitatea de a lua decizii complexe și fundamentate, de a stabili priorități și de a livra rezultate și proiecte relevante.


Noul concurs pentru funcția de director general al S.A. „Moldtelecom” a fost lansat la 15 septembrie 2026, după ce Guvernul Munteanu l-a suspendat în luna iulie, în contextul reorganizării Agenției Proprietății Publice.

CITIȚI ȘI:

Liubomir Guțu

Liubomir Guțu

Autor

Citește mai mult