Economic

Hotelul „Zarea” va fi scos la licitație pe 20 octombrie, o dată cu alte trei bunuri ale statului

Hotelul de stat „Zarea” din centrul Chișinăului urmează să fie scos la licitație. Autoritățile susțin că veniturile modeste nu permit investiții suficiente pentru modernizarea clădirii, care a funcționat mult timp în regim de autogestiune. Prețul de pornire este de 106 milioane de lei, iar statul speră că vânzarea va atrage un investitor care să renoveze hotelul.

Hotelul de stat „Zarea” a fost construit în perioada sovietică și găzduiește, în principal, participanți la olimpiade și concursuri școlare, precum și sportivi veniți la competiții. Datorită tarifelor accesibile, acesta este ales și de turiștii care caută cazare la prețuri mai mici în municipiul Chișinău.

Hotelul are 12 etaje și 137 de camere, însă, de la inaugurare, nu a beneficiat niciodată de o reparație capitală. Pentru o cameră de tip semilux, oaspeții plătesc puțin peste 700 de lei pe noapte. În acest preț sunt incluse o baie proprie și dotările de bază: frigider, televizor și mobilierul necesar pentru cazare.

„Întreprinderea a înregistrat cota maximă de ocupare, a fost 38 de procente în 2025, în timp ce conform datelor Agenției de Investiții și a altor surse publice, în Chișinău rata medie de ocupare variază la 70-80%”, a declarat Vadim Cortac, șeful Direcției privatizare la Agenția Proprietății Publice (APP).

Deși în 2025 hotelul a avut mai mulți clienți decât în anii precedenți, iar veniturile au crescut, acestea nu au fost suficiente pentru investiții majore în modernizarea clădirii.

Hotelul „Zarea” are o istorie de 45 de ani și se află în gestiunea Agenției Proprietății Publice din 2018. În ultimii ani, rezultatele sale financiare au fluctuat semnificativ.

În 2021, pe fondul restricțiilor impuse în pandemie, hotelul a înregistrat pierderi de peste un milion de lei. Un an mai târziu, odată cu reluarea activității și creșterea numărului de cazări, a obținut un profit de peste 326 de mii de lei.

În 2023, clădirea a fost folosită ca centru de plasament temporar pentru refugiați din Ucraina, în contextul războiului declanșat de Rusia, iar profitul a scăzut la doar opt mii de lei.

Situația s-a îmbunătățit în 2024, când hotelul a înregistrat un profit de aproape 197 de mii de lei. Anul trecut, câștigurile au scăzut din nou, până la 29 de mii de lei.

Acum, statul intenționează să vândă hotelul împreună cu terenul aferent, în speranța că noul proprietar va investi în reabilitarea clădirii. Prețul de pornire este de 106 milioane de lei. Licitația va avea loc pe 20 octombrie, când vor fi scoase la vânzare și alte trei bunuri ale statului.

„Chiar acum sunt în derulare și alte întreprinderi ale statului. Este vorba de întreprinderea „Izomer” și două edituri - „Știința” și „Lumina”. O să fie probabil demarat un concurs investițional sau o altă metodă de valorificare prin privatizare pentru fabrica de sticlă. Din păcate, sunt foarte multe construcții nevalorificate pe deplin de către stat. Unele se erodează, altele se transformă în ruine și lucrul acesta nu este bun pentru nimeni”, a menționat directorul APP, Ion Dodon.

Cererile de participare la licitația pentru cele patru bunuri ale statului pot fi depuse până pe 19 octombrie. Din vânzarea Hotelului „Zarea”, a întreprinderii „Izomer” și a celor două edituri, „Știința” și „Lumina”, statul ar putea obține cel puțin 122 de milioane de lei.

CITIȚI ȘI:

Maria Brînca

Maria Brînca

Autor

Citește mai mult