Aderare UE

UE susține tranziția către energia durabilă printr-un program care include și Republica Moldova

Republica Moldova a fost inclusă în Facilitatea pentru orașe LIFE EUCF 3.0 (LIFE European City Facility 3.0) – un program de 15.8 milioane de euro, finanțat de Uniunea Europeană, care ajută autoritățile publice locale să pregătească proiecte de investiții în energie durabilă și eficiență energetică. Inițiativa este adresată statelor membre ale Uniunii Europene și unor state candidate sau care au depus cererea de aderare.

Comisia Europeană a acordat luni, 19 octombrie, peste 390 de milioane euro pentru 135 de noi proiecte în cadrul programului LIFE, inclusiv prin Facilitatea LIFE EUCF 3.0, care include și Republica Moldova.

Suma alocată reprezintă mai mult de jumătate din nevoile totale de investiții în valoare de 579 de milioane de euro pentru aceste proiecte. Diferența va fi acoperită de administrațiile naționale, regionale și locale, parteneriate public-private, întreprinderi și organizații ale societății civile.

Proiectele vizează protejarea naturii și a biodiversității, dezvoltarea economiei circulare, consolidarea rezilienței la schimbările climatice și accelerarea tranziției către energia curată, precizează Agerpres.

Cea mai mare parte a investițiilor, peste 223 de milioane de euro, este destinată celor 29 de proiecte pentru refacerea și protejarea habitatelor naturale și conservarea speciilor. Alte aproape 163 de milioane de euro vor susține 36 de proiecte pentru o economie mai curată și mai eficientă din punct de vedere energetic.

Totodată, peste 102 milioane de euro vor fi alocate pentru 26 de proiecte de adaptare la schimbările climatice și de reducere a efectelor acestora, iar peste 91 de milioane de euro vor finanța 44 de proiecte dedicate tranziției către energia curată.

Potrivit Comisiei Europene, aceste inițiative contribuie la tranziția Uniunii Europene către o economie curată, circulară și rezilientă, precum și la obiectivul de atingere a neutralității climatice până în 2050.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult