Liceul „Lucian Blaga” din Chișinău va fi modernizat: Investiții de peste 60 de milioane de lei

Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Chișinău, inclus în rețeaua școlilor-model, va fi modernizat prin două proiecte majore, cu investiții estimate la peste 60 de milioane de lei. Inițiativa beneficiază de sprijinul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei și al Băncii Mondiale.
„Cumulativ, vorbim de aproximativ 60-65 de milioane de lei care vor fi investite aici, în instituția de învățământ. Suntem la etapa de elaborare a proiectului tehnic pentru modernizarea instituției”, a declarat vineri, 23 octombrie, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, într-un mesaj video publicat pe Facebook.
Două milioane de euro reprezintă investiția în cadrul proiectului realizat împreună cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. În paralel, cu sprijinul Băncii Mondiale, vor fi implementate măsuri de eficiență energetică pentru îmbunătățirea condițiilor din clădire și reducerea consumului de energie.
O altă problemă pe care autoritățile încearcă să o soluționeze este numărul mare de elevi din clase. Pentru a reduce aglomerația, Ministerul Educației și Cercetării a investit aproximativ 15 milioane de lei în renovarea și modernizarea unor clădiri utilizate în prezent de Liceul Teoretic „Igor Vieru”.
„La finalul acestui semestru, ar urma să se mute clasele primare, pentru ca să putem reduce din presiunea pe instituții și să avem un număr mediu de elevi în clasă mai mic începând din semestrul viitor”, a precizat Dan Perciun.
Modernizarea Liceului Teoretic „Lucian Blaga” face parte din eforturile autorităților de a îmbunătăți condițiile de studiu și de a reduce treptat aglomerația în școlile din Chișinău.
Rețeaua școlilor-model, lansată în 2023, a fost extinsă de la 35 la 90 de instituții de învățământ, dintre care 24 sunt în municipiul Chișinău.
Începând cu anul 2027, 20 de școli din țară urmează să fie modernizate capital în cadrul unui proiect în valoare de 50 de milioane de euro, finanțat printr-un împrumut de la Banca Europeană de Investiții, un grant și fonduri din Planul de Creștere susținut de Uniunea Europeană.
Lucrările vor include renovarea clădirilor, modernizarea sistemelor de încălzire, dotarea laboratoarelor și adaptarea spațiilor pentru elevii cu cerințe educaționale speciale. Pentru modernizarea întregii rețele de școli-model sunt necesare investiții de aproximativ 220 de milioane de euro.
CITIȚI ȘI: