Tofan, despre tarifele la energia electrică: „E foarte probabil să avem careva creșteri”

Energia electrică s-ar putea scumpi în perioada următoare în Republica Moldova. Premierul Vasile Tofan admite că o majorare a tarifelor pentru consumatorii finali este foarte probabilă, după ce Energocom a solicitat creșterea prețului reglementat la care furnizează o parte din energia electrică. Șeful Executivului spune că este prea devreme pentru a stabili cu cât vor crește facturile, însă a făcut trimitere la estimările conducerii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care a vorbit despre o posibilă scumpire de aproximativ 15%.
O eventuală majorare a prețului solicitat de Energocom nu se va reflecta în aceeași proporție în facturile populației. Asta deoarece compania asigură doar o parte din energia electrică procurată de Premier Energy și FEE Nord, furnizorii care deservesc consumatorii finali. Ponderea acesteia diferă în funcție de sezon, a explicat premierul Vasile Tofan în cadrul podcastului „Raport”.
„Noi cumpărăm energia în Moldova de la doi furnizori. Dacă ești în centrul, Chișinău și sud, o cumperi de la Premier Energy, dacă trăiești la nord, o cumperi de la FEE Nord. Acum, Energocom-ul este unul din furnizorii către aceștia doi, Premier și FEE Nord. Acum creșterea tarifului a fost cerută de Energocom pentru calitatea sa de furnizor central. Acum ponderea Energocom ca furnizor central în mixul Premier Energy sau FEE Nord depinde de lună: vara e 15% plus-minus, iarna e 35%”, a declarat premierul.
Creșterea costurilor de producere a energiei electrice este legată inclusiv de scumpirea gazelor naturale, folosite de centralele de termoficare. Acestea contribuie la asigurarea necesarului de electricitate, în special în perioada rece a anului. Potrivit premierului, acest lucru trebuie luat în calcul atunci când sunt analizate solicitările de ajustare a prețurilor.
„Deci, și în mare măsură asta ține de energia furnizată de CET-uri: CET Nord, Termoelectrica. Și ceea ce a cerut Energocom acum este pentru porțiunea asta din tarif, care vă spun că variază pe parcursul anului de la 15 la 35%, poate greșesc cu câteva procente pentru porțiunea asta, care este generată în mare măsură de gaz, și gazul s-a scumpit, au cerut o creștere de tarif”, a explicat Tofan.
Deși consideră probabilă o majorare a facturilor, șeful Guvernului evită să anticipeze nivelul noilor tarife înainte ca ANRE să examineze calculele prezentate de companie. În acest context, premierul a făcut referire la declarațiile directorului autorității de reglementare, Alexei Taran.
„Acum domnul Taran de la ANRE s-a referit la tariful la energie finală pe care o plătește consumatorul. Dânsul a folosit, mă rog, marja asta de 10-15%. Acum eu nu vreau să sar înainte să spun care va fi creșterea, probabil vom avea careva creșteri la energie, e foarte probabil”, a declarat Vasile Tofan.
Solicitarea Energocom a fost publicată pe 23 octombrie. Compania cere aprobarea unui preț reglementat de 3.51 lei/kWh pentru energia electrică furnizată în calitate de furnizor central, față de 2.01 lei/kWh, fără TVA, cât este stabilit în prezent. Diferența reprezintă o creștere de aproximativ 74.6%.
Solicitarea Energocom ar putea duce la o majorare de aproximativ 15–20% a tarifelor achitate de populație a estimat economistul Veaceslav Ioniță, într-o declarație pentru Teleradio-Moldova. Potrivit expertului, impactul final ar putea fi mai mare dacă se va scumpi și energia electrică importată sau dacă vor crește alte cheltuieli ale furnizorilor.
Amintim că, pe 25 august, premierul Vasile Tofan avea însă o estimare mai optimistă. Într-o intervenție la postul public de televiziune, acesta declara că nu se așteaptă la majorarea tarifelor pentru energia electrică până la sfârșitul anului, deși recunoștea că prețurile pe piața regională crescuseră în săptămânile precedente. Tofan preciza atunci că prognoza sa depinde de evoluția pieței.
Deocamdată, ANRE nu a luat o decizie privind solicitarea Energocom. Autoritatea urmează să verifice dacă majorarea cerută este justificată și poate aproba un preț diferit de cel propus de companie.
Chiar dacă solicitarea Energocom va fi aprobată, tarifele pentru consumatorii casnici nu se vor modifica automat. Pentru o eventuală ajustare a acestora, Premier Energy și FEE Nord trebuie să prezinte propriile calcule, iar ANRE să examineze separat costurile și să adopte deciziile corespunzătoare.
În prezent, consumatorii casnici din centrul și sudul Republicii Moldova achită 3.56 lei pentru un kWh de energie electrică, iar cei din nordul țării – 3.95 lei/kWh. Ultima ajustare a tarifelor a avut loc pe 31 martie 2026, când ANRE a aprobat o ușoară reducere a prețurilor.
CITIȚI ȘI: