Republica Moldova nu mai consumă gaze din Rusia. Dorin Recean: „Livrările pentru malul dreprt au fost întrerupte imediat”
Moldovagaz a încercat să reia livrările gazelor naturale de la Gazprom pentru malul drept al Nistrului, însă acestea au fost întrerupte imediat, a declarat premierul Dorin Recean. Șeful Executivului a dat asigurări că Republica Moldova nu mai consumă gaze de la concernul rus. În contrext, șeful Executivului a precizat că R.Moldova are tot sprijinul României în vederea stabilirii unei relații contractuale pe termen lung pentru cantitățile de gaze care sunt necesare la Chișinău.
„În primul rând, trebuie să menționăm că Moldovazaz este o companie preponderent rusească. Deci, trebuie să zicem că este Gazprom Moldova. Ei au încercat să reia pentru Republica Moldova aceste livrări, care au fost imediat întrerupte. Deci, Republica Moldova nu mai consumă gaze de la Gazprom. Aici avem sprijinul României pentru a stabili o relație contractuală pe termen lung pentru cantitățile de gaze care sunt necesare la Chișinău. Vedem acest sprijin și îl vom vedea concretizat cât mai curând”, a precizat premierul în cadrul unei conferințe de presă susținută împreună cu omologul său român, Nicolae Ciucă, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.
Amintim că timp de 4 zile, Moldovagaz a procurat gaze naturale de la Gazprom. Compania nu a informat Ministerul Energiei despre acest lucru. În acest context, ministrul Victor Parlicov, a declarat într-o conferință de presă că Moldovagaz ar trebui să cumpere gaze pentru malul drept de la Energocom ca întreprinderea să aibă suficienți bani pentru a achiziționa gaze naturale mai ieftine de pe piața SPOT.
Moldovagaz a explicat, într-un comunicat, că volumul de gaze naturale consumat în stânga Nistrului s-a redus din cauza temperaturilor mai ridicate din ultima perioadă, dar și pentru că Energocom a procurat mai puțină energie electrică de la Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan.
Sursa a notat că gazele contractate se acumulau pe contul de echilibrare operațională (OBA) din punctele de interconectare ale sistemelor de transport de gaze ale Ucrainei și Republicii Moldova, contrar prevederilor acordului de interconectare semnat de operatori.
Pe data de 21 martie curent, în cadrul ședinței comune dintre SA „Moldovagaz” și SRL „Tiraspoltransgaz”, s-a constatat revenirea din 22 martie 2023 la consumul integral al gazelor naturale livrat de SAP „Gazprom” zilnic de către partea stângă a Nistrului și s-a punctat asupra oportunității solicitării în termeni prevăzuți a revizuirii volumelor contractate.