Stanislas Wawrinka și-a încheiat cariera de jucător

Legendarul tenisman elvețian Stanislas Wawrinka și-a încheiat cariera la 41 de ani. Câștigător a trei titluri de Mare Șlem, sportivul a disputat ultima sa partidă pe teren propriu, la turneul de la Basel.
Într-o sală arhiplină, Stan Wawrinka l-a înfruntat pe cehul Jiri Lehecka, numărul 21 mondial. Elvețianul a luptat pentru fiecare minge și a oferit o replică solidă, însă nu a putut trece de adversarul cu 17 ani mai tânăr. Wawrinka a cedat în două seturi, 5-7, 6-7, punând astfel capăt unei cariere impresionante.
„Un amalgam de emoții. Sunt puțin debusolat, dar, în adâncul sufletului, sunt foarte fericit. Fericit pentru toți acești ani. În același timp, sunt trist pentru că nu voi mai putea trăi asemenea emoții și nu voi mai juca la cel mai înalt nivel. Dar mi-am încheiat cariera așa cum mi-am dorit: disputând meciuri puternice, împotriva unor adversari redutabili. Pentru mine, este un final de vis." a spus Wawrinka.
Stanislas Wawrinka a debutat în tenisul profesionist în 2002, la doar 17 ani. De-a lungul carierei, elvețianul a cucerit 16 titluri ATP la simplu și trei trofee de Mare Șlem: Australian Open, în 2014, Roland Garros, în 2015, și US Open, în 2016. În palmaresul său se regăsesc și medalia olimpică de aur la dublu, obținută în 2008, precum și Cupa Davis, câștigată alături de echipa Elveției, în 2014. În același an, Wawrinka a atins cea mai bună clasare din carieră, locul al treilea mondial.