Externe

Curtea Penală Internațională își va deschide un birou în Ucraina

Curtea Penală Internațională își va deschide un birou în Ucraina pentru a investiga crimele de război comise de soldații ruși de la începutul invaziei, a anunțat joi CPI. În acest sens, astăzi, a fost semnat un acord cu Ucraina, transmite Digi24.

„Nu este decât un început, un bun început. Sunt convins că nu ne vom opri până când toți autorii crimelor internaționale comise în Ucraina nu vor fi aduși în fața justiției”, a declarat procurorul general ucrainean Andrii Kostin cu privire la acordul pe care l-a semnat în numele Ucrainei la Haga, sediul CPI.

Kostin a anunțat că la începutul lunii martie că țara să se pregătește să deschidă un birou al CPI. Miercuri, organismul legislativ al curții a denunțat "amenințări" provenind din Rusia la adresa unor membri ai Curții, după emiterea de mandate de arestare care îi vizează pe președintele rus și comisarul său pentru drepturile copiilor, Maria Lvova-Belova.

Amintim că săptămâna trecută CPI a emis un mandat de arestare împotriva președintelui rus Vladimir Putin. Rusia a anunțat luni declanșarea unei anchete penale împotriva procurorului și a trei judecători ai CPI. Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, în prezent numărul doi în Consiliul de Securitate al Rusiei și un obișnuit al declarațiilor răsunătoare, i-a sfătuit în aceeași zi, potrivit media olandeze, pe Telegram, pe judecătorii CPI „să privească atent cerul”, aluzie la capacitățile de atac ruse.

CPI a fost înființat în 2002 pentru a judeca cele mai grave crime comise în lume. În prezent dispune de birouri în mai multe țări

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult