Politic

Mai mulți consilieri din CMC ar putea fi sancționați pentru depășirea atribuțiilor de serviciu

Un grup de 33 de consilieri municipali ai Primăriei Chișinău ar putea fi sancționați, după ce Fracțiunea PAS au contestat la Centrul Național Anticorupție (CNA) legalitatea celor 6 Planuri Urbanistice Zonale (PUZ), pentru care au votat. Reprezentanții CNA au confirmat că aceștia și-au depășit atribuțiile de serviciu. De cealaltă parte, unii consilierii municipali susțin că votul lor nu contrazice prevederile legale.

Prin votarea celor 6 Planuri Urbanistice Zonale, în cadrul ședinței Consiliului municipal Chișinău din 20-21 decembrie, cei 33 de consilieri municipali au dat dovadă de exces de putere, iar procesele-verbale întocmite au fost transmise în judecată, instanța urmând să se pronunțe asupra deciziei finale, a afirmat pentru Radio Moldova purtătoarea de cuvânt a Centrului Național Anticorupție, Angela Starinschi.

Pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, consilierii municipali ar putea fi amendați, susține consiliera municipală a fracțiunii PAS, Zinaida Popa. Potrivit acesteia, PUZ-urile au fost votate ilegal, fără să fie avizate de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

„Acele PUZ-uri au fost votate contrar legii, adică fără să fie avizate de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Deși nu au avut avizele necesare, consilierii municipali oricum le-au votat și au încălcat conștient legislația”, a explicat Zinaida Popa.

Unul dintre consilierii care ar putea fi sancționat este și vicepreședintele Fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău, Dinari Cojocaru. Pentru postul nostru de radio, acesta a afirmat că consilierii au votat corect și că legea nu a fost încălcată.

„Conform atribuțiilor pe care le deținem ca aleși locali, avem dreptul de a vota anumite PUZ-uri. Conform legii, a fost făcut totul corect, iar dacă CNA sau alte organe sunt de buzunar la această guvernare e problema lor. Ei încalcă legea, nu noi. Indiscutabil, am să contestez, n-am de gând să dau niciun bănuț de la gura copiilor mei”, a declarat Dinari Cojocaru.

Amintim că, la sfârșitul anului trecut, consilierii municipali PAS au depus un denunț la Centrul Național Anticorupție privind legalitatea celor 6 PUZ-uri votate în Consiliul Municipal Chișinău (CMC) de către consilierii municipali PSRM, Platforma Da, ȘOR, PUN, PCRM, PSDE și alții.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult