Social

Clădire istorică, viitor incert: 25 de familii locuiesc într-o clădire veche, care se ruinează pe zi ce trece

Publicat

„Patrimoniul cultural se macină sub privirile noastre” – 25 de familii din Chișinău locuiesc într-o clădire istorică, construită la sfârșitul secolului XIX. Este un privilegiu, spun locatarii, însă vine la pachet cu multe probleme. Imobilul, care are statut de monument istoric, a ajuns într-un stadiu avansat de degradare.

Vila de pe strada Mihail Kogălniceanu și-a păstrat farmecul și eleganța de odinioară, însă timpul și-a pus amprenta asupra ei. Clădirea a fost construită în stil eclectic, cu elemente clasice și servea pentru a fi dată în chirie.

„Totul se prăbușește! La etajul doi sunt găuri în trepte. Un perete era cât pe ce să cadă peste cineva, iar cei care au venit doar au răzuit tencuiala și au plecat. Sunt fisuri. Când trec mașinile, clădirea se zguduie”, a spus Ludmila Gonța, locatară.

Și în curtea interioară ar fi nevoie de intervenții.

„Când plouă tare, se vede și aici, apa se acumulează, este imposibil să treci. Accesul la apartamentele din părțile celea este practic imposibil”, a adăugat un alt locatar, Victor Filip.

„A căzut o bucată de pod peste mașina vecinului, a fost deteriorată, ne-am adresat la autorități și ne-au spus că suntem proprietari și să rezolvăm singuri. Sunt probleme cu acoperișul, cu scările și cu canalizarea”, a menționat Mariana Lozinschi, locatară.

Într-o clădire cu statut de monument ocrotit de stat poți face reparații, însă numai cu respectarea unor reguli stricte și după obținerea tuturor avizelor legale.

„Este nevoie, în primul rând, de o expertiză tehnică a celor trei blocuri din curte. E nevoie de a estima starea tehnică și necesitatea reparațiilor sub aspect tehnic. Noi, ca locatari, ne vom mobiliza pentru a efectua lucrările pe care le vom face din cont propriu, dar acum e nevoie de o consolidare și unire a eforturilor noastre și autoritățile publice locale (APL)”, a subliniat un alt locatar, Octavian Zelinschi.

Îngrijirea și conservarea clădirii presupun implicarea atât a proprietarilor de apartamente, cât și a autorităților responsabile de protejarea patrimoniului cultural.

„Atât statul prin entitățile de profil, respectiv acești proprietari, de comun acord trebuie să se întrunească, să dezvolte o schiță de proiect de execuție coordonate cu Consiliul Național al Monumentelor Istorice și în baza avizelor pozitive deja să meargă la ghișeul unic al APL să își primească actul permisiv, să execute lucrările conform normelor de restaurare”, a declarat expertul în patrimoniul cultural, Ion Ștefăniță.

Șeful interimar al Direcției generale locativ-comunale și amenajare Victor Țîmbaliuc, a confirmat pentru Moldova 1 că a primit o petiție din partea locatarilor și pregătește un răspuns oficial. Am expediat solicitare și către Ministerul Culturii, la care, deocamdată, nu am primit un răspuns.

Clădirea are statut de monument istoric din anul 1993.

CITIȚI ȘI:

Alexandr Statnîi

Alexandr Statnîi

Autor

Citește mai mult