Stoltenberg: Rusia încearcă să înghețe războiul pe timpul iernii, înaintea unei ofensive în primăvară
Rusia încearcă să înghețe luptele din Ucraina pe timpul iernii pentru a-și întări forțele înaintea unui nou asalt mai mare în primăvară, a declarat astăzi (miercuri) Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, scrie AFP.

El a afirmat că membrii Alianței continuă să furnizeze Ucrainei arme și sprijin "fără precedent", în pofida îngrijorărilor privind o eventuală epuizare a stocurilor Occidentului.
Anterior și secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a avertizat că Rusia ar putea căuta o falsă ieșire din războiul din Ucraina, care nu ar produce o pace durabilă, ci ar permite trupelor sale să se regrupeze și să atace din nou Ucraina.
Antony Blinken a mai spus că doar aproximativ o treime din cei 300 de mii de ruși chemați în serviciul militar activ au fost mobilizați pe deplin, subliniind capacitățile slabe și neechipate pentru iarnă ale celor care s-au alăturat luptelor în Ucraina.