Revista presei interbelice: „Rusul stă sub masă și disprețuiește Europa”

Că tot am marcat ziua radioului la 1 noiembrie. Iată o știre despre începuturi, din ziarul Dimineața, despre ,,Difuziunea radio-telefonică în țară”. Regele Ferdinand semnase decretul de ratificare a statutelor societății care urma să dezvolte radiodifuziunea în România.
Noua întreprindere era prevăzută să funcționeze timp de 30 de ani și să aibă un capital de 50 de milioane de lei, împărțit în 100.000 de acțiuni. Societatea urma să construiască și să exploateze posturi de radio și putea chiar să înființeze fabrici de aparate radio.
Statul participa cu 30 de milioane de lei, iar restul sumei urma să provină din subscripții publice. Doi ani mai târziu, la 1 noiembrie 1928, începeau emisiunile regulate ale Radioului public românesc.
Așadar, în 1926, radioul era încă un proiect de viitor. Un proiect care avea să schimbe felul în care românii primeau informații, ascultau muzică și descopereau lumea.

Contesa Anna de Noailles, poetă celebră în Franța și descendentă a familiei Brâncoveanu, provocase o polemică după ce declarase, potrivit presei vremii, că era de origine grecească, nu românească.
Printre cei care i-au răspuns s-a numărat Octavian Goga, care i-a dedicat o poezie în ziarul Dimineața, intitulată „Scrisoare contesei de Noailles, născută principesă Brâncoveanu”. În versuri, Goga îi reproșa că și-a uitat rădăcinile românești, evocând Dunărea, munții și memoria familiei Brâncoveanu.
Iar poezia se încheia cu strofa:
*Când vei simți o jale vag’adese Și ’n liniștea amurgului de toamnă Te vor fura îndemnuri ne’nțelese. Nu te mira. Sunt Brâncovenii, doamnă!”.

Aflăm din același ziar că fotbalul european se confrunta cu o problemă importantă: cum să fie separați jucătorii amatori de cei profesioniști. FIFA, încerca de mai mulți ani să găsească o soluție, fără succes însă. Disputa ajunsese atât de departe, încât Germania, susținătoare a fotbalului amator, întrerupsese relațiile fotbalistice cu Austria și Ungaria.
În aceste condiții, reprezentanții Italiei, Austriei, Ungariei și Cehoslovaciei s-au reunit la Praga și au discutat organizarea unor competiții internaționale pentru profesioniști. Totodată, congresul solicita FIFA să organizeze separat o competiție destinată exclusiv amatorilor.
Neînțelegerile puneau în pericol inclusiv turneul de fotbal de la Jocurile Olimpice din Amsterdam, din 1928. Un an mai târziu, în 1927, avea să apară Cupa Mitropa, una dintre primele mari competiții europene intercluburi, la care participau inițial echipe din Austria, Ungaria, Cehoslovacia și Iugoslavia.
Ziarul Romania Nouă scria despre „Mișcarea antireligioasă în Rusia”. La Moscova a avut loc o conferință a ateilor sovietici, la care participase și o delegație ateistă germană.
Ideologul Emelian Iaroslavski declara că peste un milion de membri ai Partidului Comunist și aproximativ două milioane de tineri din Komsomol se opuneau religiei. În această campanie erau implicați și copiii din organizațiile de pionieri, încurajați să combată credințele religioase, inclusiv pe cele ale părinților.

Un alt articol, intitulat „Rușii despre ei înșiși”, descria situația intelectualilor din Moscova. Un scriitor rus, Nevidimțev, vorbea despre intelectuali nevoiți să locuiască sub mese sau în încăperi fără ferestre, dar care continuau să creadă într-un viitor strălucit al Rusiei.
Acesta scria despre optimismul rusesc:
„Din haosul Rusiei se va naște ceea ce lumea încă n'a văzut”. „Europeanul stă la masă și nu disprețuiește pe nimeni, rusul stă sub masă și disprețuiește Europa.
Si încheia cu una dintre cele mai tăioase concluzii:
„Cum de ne permitem noi, rușii, să vorbim despre «misiunea» rusă, când noi suntem unicul dintre popoarele Europei, care stă în închisoarea sovietică, suportând jugul unei robii rușinoase?”
Autor: Dan Melnic