Winnipeg Jets au câștigat incredibil un meci în care erau conduși cu 0:4, cu 3 minute rămase de jucat din timpul regulamentar

Revenire incredibilă într-un meci din Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață. Cu 3 minute până la sfârșitul timpului regulamentar Winnipeg Jets erau conduși cu 0:4 de Montreal Canadiens, însă, într-un final uluitor, au apucat să egaleze și ulterior, în Over-Time, să zmulgă victoria cu scorul de 5:4.
Canadiens au dominat ostilitățile încă din start, iar Owen Beck și Josh Anderson au marcat câte un gol în prima repriză. Cole Caufield a înscris pentru 3:0 în favoarea gazdelor în repriza secundă, iar la începutul reprizei a 3-a a trimis încă o dată pucul în poartă. Gazdele conduceau cu 4:0, iar oaspeții n-au mișcat în front mai mult de 15 minute din cele 20 ale reprizei.
Din senin, când nimic nu anunța finalul în apoteoză, Jets s-au trezit în mod miraculos și... au început senzaționalul reviriment cu 2 minute și 39 de secunde rămase de jucat. Tyrel Bauer a înscris ceea ce părea a fi golul de onoare, dar a fost cel al începutului cavalcadei. Apoi, Morgan Barron a marcat pentru 2:4 când mai era de jucat un minut și 57 de secunde, dar încă nimeni nu credea că Jets mai pot repara ceva. Abia când Kyle Connor a redus handicapul la minimum - 3:4 cu exact un minut rămas de jucat în timpul regulamentar, speranțele echipei din Winnipeg au renăscut și s-au conturat. Și, cu Jets continuând "pe val", același Connor a egalat cu 33 de secunde rămase din timpul regulamentar. În două minute și 6 secunde, de la 0:4 s-a ajuns la 4:4!
Montreal Canadiens au fost afectați de cele întâmplate, iar în Over-Time, demoralizați, au mai încasat un gol și au pierdut partida pe care, aparent, o avuseră "în buzunar". Dylan Samberg a înscris golul de 5:4, aducând victoria formației Winnipeg Jets.
Într-un alt meci, Anaheim Ducks a dispus de Vancouver Canucks, scor 5-4. Cutter Gauthier a fost eroul partidei, cu un hat-trick pentru Ducks.
E al doilea hat-trick consecutiv al lui Gautier în NHL. Anaheim Ducks sunt pe locul 10 în clasamentul Conferinței de Vest, iar Vancouver Canucks pe locul 16 și ultimul.