Externe

Exporturile de grâu ale Uniunii Europene au ajuns la peste 22 de milioane de tone

Exporturile de grâu ale Uniunii Europene în sezonul care a început la 1 iulie 2022, au ajuns la peste 22 de milioane de tone. Potrivit datelor Comisiei Europene, acestea au crescut cu 8 la sută, față de perioada similară a sezonului 2021- 2022. Franța rămâne cel mai mare exportator de grâu din Uniunea Europeană, urmată de România și Germania.

Franța este cel mai mare exportator de grâu din Uniunea Europeană în acest sezon. Țara a exportat peste 8 milioane de tone până la data de 19 martie. Urmează România cu aproximativ trei milioane de tone și Germania cu 2,60 de milioane de tone, Lituania și Polonia - câte aproximativ două milioane de tone de grâu. Datele Comisiei mai arată că Uniunea Europeană a exportat în sezonul actual peste 4 milioane de tone de orz, cu aproape 30 la sută mai puțin decât cele peste 6 milioane de tone de orz vândute în afara țării în aceeași perioadă a sezonului trecut.

În același timp, importurile de porumb ale UE au crescut semnificativ, cu 66%, constituind aproximativ 20 de milioane de tone. Spania rămâne cel mai mare importator de porumb la nivel european, cu 6,76 milioane de tone, urmată de Țările de Jos, Portugalia, Italia, Ungaria, Polonia și România.

Luni, Comisia Europeană a anunțat că vrea să recurgă la rezerva de criză pentru a sprijini fermierii din Polonia, România și Bulgaria, care se confruntă cu afluxul de importuri agricole ucrainene în urma liberalizării temporare a comerțului dintre Ucraina și Uniunea Europeană, după invazia Rusiei.

Sprijinul de peste 56 de milioane de euro, acordat din rezerva Politicii Agricole Comune are ca scop compensarea pierderilor economice datorate creșterii importurilor de cereale și oleaginoase venite din Ucraina, precizează Executivul european.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult