AGENDĂ | Marta Kos, așteptată la Chișinău după raportul Comisiei Europene: Discuții cu autoritățile R. Moldova și discurs în Parlament

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, va efectua o vizită oficială la Chișinău, în perioada 8–10 noiembrie, pentru a reconfirma sprijinul Uniunii Europene pentru aderarea Republicii Moldova. Oficialul european va discuta cu autoritățile de la Chișinău despre progresele înregistrate în procesul de integrare europeană, reformele care trebuie accelerate și dezvoltarea cooperării regionale, inclusiv în domeniul conectivității digitale.
La Chișinău, Marta Kos va avea întrevederi cu președinta Maia Sandu, cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu prim-ministrul Vasile Tofan și cu alți oficiali. Discuțiile vor viza prioritățile negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, dezvoltarea economică și reformele sectoriale.
Agenda comisarei europene include și rostirea unui discurs în plenul Parlamentului Republicii Moldova, precum și participarea la Conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene.
Luni, 9 noiembrie, Marta Kos va participa la o reuniune la nivel înalt a Platformei pentru Conectivitate, dedicată dezvoltării infrastructurii digitale. Discuțiile se vor concentra asupra promovării proiectelor și investițiilor regionale de-a lungul Coridorului de Mijloc.
Tot luni, oficialul european va participa la un eveniment organizat de Asociația Businessului European (EBA), cu prilejul împlinirii a 15 ani de activitate. La eveniment vor fi prezenți premierul Vasile Tofan, directoarea executivă a EBA, Mariana Rufa, și președinta asociației, Carolina Bugaian.
Marți, 10 noiembrie, Marta Kos se va întâlni cu reprezentanții Biroului pentru Integrare Europeană, instituție responsabilă de coordonarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Vizita are loc în contextul eforturilor Republicii Moldova de a avansa în procesul de integrare europeană și urmărește reconfirmarea sprijinului UE pentru reformele și aspirațiile europene ale țării.
Pe lângă negocierile de aderare, pe agenda discuțiilor se vor afla cooperarea în domeniul energiei, dezvoltarea infrastructurii digitale și creșterea economică, cu accent pe proiecte concrete care să aducă beneficii cetățenilor și mediului de afaceri.
Pe 4 noiembrie, Comisia Europeană a prezentat Raportul anual privind extinderea Uniunii Europene, în care a constatat că Republica Moldova a înregistrat progrese în toate cele 33 de capitole de negociere, iar în 25 dintre acestea a avansat la un nivel superior de pregătire.
Cu toate acestea, Bruxelles-ul a atras atenția asupra necesității accelerării reformelor, în special în domeniul justiției, combaterii corupției, agriculturii și protecției mediului, unde mai sunt necesare eforturi considerabile.
Republica Moldova se numără, alături de Muntenegru, Albania și Ucraina, printre cele patru state candidate considerate cele mai avansate în procesul de aderare. Pentru acestea, Comisia Europeană a prezentat foi de parcurs care stabilesc etapele următoare ale negocierilor.
Potrivit calendarului propus, Chișinăul ar putea închide provizoriu 25 de capitole în 2027: nouă în prima jumătate a anului și alte 16 în semestrul al doilea.
Până atunci, Republica Moldova trebuie să îndeplinească obiectivele intermediare privind statul de drept și să avanseze în deschiderea ultimelor două grupuri de capitole de negociere.
Calendarul este însă orientativ, iar respectarea acestuia depinde de aplicarea reformelor și de îndeplinirea condițiilor stabilite de UE.
Obiectivul autorităților de la Chișinău este încheierea negocierilor de aderare la începutul anului 2028.
CITIȚI ȘI: