Aderarea R. Moldova la UE nu trebuie să depindă de soluționarea conflictului transnistrean. Popșoi: „Am oferi Rusiei un veto”

Republica Moldova poate deveni membră a Uniunii Europene până în 2030, chiar dacă problema transnistreană nu va fi soluționată până atunci. O spune vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, care susține că o eventuală condiționare a aderării de rezolvarea conflictului ar oferi Federației Ruse o pârghie de blocare a parcursului european al țării.
Oficialul a invocat precedentul Ciprului și a menționat că peste 70% din exporturile regiunii transnistrene ajung pe piața Uniunii Europene.
Într-un interviu acordat postului TVR Info, Mihai Popșoi a declarat că, deși Chișinăul nu poate miza în totalitate pe precedentul Ciprului, este important că partenerii europeni nu au impus o legătură directă între soluționarea conflictului transnistrean și aderarea la UE.
„Dacă ar exista o asemenea condiționare, am oferi o pârghie enormă, aproape un veto Federației Ruse în procesul nostru de aderare la Uniunea Europeană”, a declarat ministrul.
Popșoi a subliniat că autoritățile de la Chișinău continuă eforturile pentru apropierea economică a celor două maluri ale Nistrului. În acest sens, el a amintit că în septembrie a fost votată o lege privind armonizarea fiscală a celor două maluri.
Potrivit ministrului, peste 70% din exporturile regiunii transnistrene ajung în Uniunea Europeană, în timp ce pentru restul Republicii Moldova cota este de aproximativ 65-67%.
„Regiunea transnistreană a Republicii Moldova este mai ancorată în piața europeană decât restul țării. Elitele economice de acolo știu unde este viitorul, știu unde sunt adevăratele perspective”, a afirmat Popșoi.
Aderarea până în 2030 este realistă
Ministrul Afacerilor Externe consideră că R. Moldova își poate îndeplini obiectivul de aderare la Uniunea Europeană până în 2030. Potrivit lui, țara este în grafic cu planul stabilit, iar ritmul implementării reformelor și armonizării legislației cu acquis-ul comunitar a crescut.
Popșoi a menționat că, dacă anterior Comisia Europeană solicita Chișinăului să accelereze reformele, în prezent autoritățile moldovenești sunt cele care cer Bruxelles-ului să ofere mai rapid răspunsuri la proiectele de legi transmise pentru evaluare.
„Acum am ajuns în situația în care noi să amintim colegilor de la Bruxelles să vină mai rapid cu răspunsul la proiectele de legi pe care le înaintăm pentru feedback. Asta este dovada capacității noastre crescute și a determinării politice clare”, a spus vicepremierul.
Despre apropierea de România și perspectiva unirii
În același interviu, Mihai Popșoi a vorbit și despre perspectiva unirii Republicii Moldova cu România. Oficialul a declarat că o asemenea decizie trebuie să fie rezultatul unui proces democratic și să aibă susținerea unei majorități largi de pe ambele maluri ale Prutului.
El a recunoscut că, potrivit sondajelor, în prezent nu există o majoritate în Republica Moldova care să susțină unirea, însă a afirmat că există deschidere în societate pentru această idee.
În opinia sa, apropierea celor două state se produce deja prin proiecte concrete de infrastructură și interconectare.
„Autostrada Unirii, care urmează să ajungă la Ungheni, podurile care urmează să fie construite peste Prut, aceste interconectări în domeniul energetic apropie într-un mod tangibil, pragmatic, cele două maluri ale Prutului”, a declarat Popșoi.
Ministrul a mai spus că, în condițiile actuale de securitate, discuția despre unire este importantă, dar trebuie să respecte voința cetățenilor.
Precizăm că regiunea transnistreană, aflată în afara controlului constituțional al autorităților de la Chișinău, găzduiește în continuare trupe ruse și depozite de armament. Negocierile pentru soluționarea conflictului au stagnat în ultimii ani, iar formatul „5+2” practic nu mai funcționează după declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, singurul format activ rămas fiind „1+1”.
În ultimii ani, autoritățile de la Chișinău au insistat tot mai mult pe integrarea economică graduală a regiunii transnistrene, inclusiv prin aplicarea regulilor comerciale și fiscale ale Republicii Moldova pentru companiile din stânga Nistrului care exportă pe piața Uniunii Europene.
Anterior, oficialii moldoveni au declarat în repetate rânduri că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu trebuie condiționată de soluționarea conflictului transnistrean. Recent, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, aflată în vizită la Chișinău, a afirmat că problema transnistreană nu va reprezenta un obstacol pentru parcursul european al Republicii Moldova.
CITIȚI ȘI: