Nouă persoane plasate în arest într-o schemă internațională de escrocherie cu investiții false în criptomonede

Toate cele nouă persoane reținute pe 6 noiembrie într-o schemă internațională de escrocherie cu investiții false în acțiuni și criptomonede au fost plasate în arest. Decizia a fost luată astăzi de instanța de judecată, anunță Poliția.
Suspecții, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, ar fi făcut parte dintr-o grupare care ar fi estorcat bani de la cetățeni din mai multe țări, sub pretextul unor investiții cu venituri rapide și considerabile.
Potrivit oamenilor legii, gruparea utiliza publicitatea online pentru a atrage potențiali investitori, în special persoane în etate. Victimele erau îndemnate să investească în acțiuni sau criptomonede prin intermediul unor platforme de tranzacționare create în prealabil.
Investigațiile au arătat că membrii grupării ar fi activat sub paravanul unei companii cu denumire credibilă, prezentându-se drept experți financiari. Persoanele recrutate pentru a lucra în cadrul schemei ar fi fost supuse inclusiv testării la poligraf, pentru a se asigura că nu vor divulga informații despre activitatea infracțională.
În cadrul investigației, ofițerii Direcției de combatere a criminalității organizate și cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații, împreună cu procurorii PCCOCS și cu suportul angajaților BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții la centrul de apel folosit de grupare.
Cele nouă persoane reținute sunt originare din Republica Moldova, România și Ucraina. Printre acestea se numără și presupusul lider al grupării.
Poliția precizează că persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.