FC Barcelona a câștigat derby-ul cu Atletico Madrid din cadrul etapei a 12-a a campionatului Spaniei

Echipa FC Barcelona a obținut victoria cu scorul de 2:1 după ce a fost condusă cu 0:1. Atletico Madrid a fost aproape de deschiderea scorului încă din primele minute. Julian Alvarez a ratat o ocazie uriașă cînd a rămas singur situație cu portarul Joan Garcia. Ulterior Marc Pubill a trimis mingea în bara transversală cu o lovitură de cap.
Gazdele au insistat și au deschis scorul în minutul 10. Lee Kang-in i-a oferit o pasă excelentă lui Julian Alvarez, atacantul a centrat în fața porții, iar Giuliano Simeone a finalizat spectaculos, din voleu.
FC Barcelona a egalat înainte de pauză prin Fermin Lopez, care a înscris cu un șut excelent, fără șanse pentru portarul madrilenilor Jan Oblak. În repriza secundă, catalanii au dominat clar, iar în minutul 66 au marcat golul care s-a dovedit a fi decisiv.
Lamine Yamal i-a pasat excelent lui Fermin Lopez, care a înscris al doilea său gol și astfel a stabilit scorul final de 2:1 pentru oaspeți.
Grație acestei victorii, FC Barcelona a acumulat 33 de puncte și a rămas lider solitar în clasament. Real Madrid este pe locul 2, la 3 puncte distanță. Atletico Madrid a rămas pe locul 3 cu 28 de puncte.