Doi candidați non-judecători la funcții în CSM nu au promovat evaluarea integrității
Doi candidați non-judecători propuși de Parlament la funcții în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu au promovat evaluarea integrității, anunță Comisia pre-vetting. Este vorba despre Valentin Caisîn și Angela Popil.

Cei doi candidați urmează să notifice Comisia dacă acceptă sau nu deciziile, în decurs de 48 de ore. În caz contrar, deciziile vor fi publicate pe pagina web a Comisiei la expirarea termenului.
Potrivit legii, deciziile pot fi contestate la Curtea Supremă de Justiție în termen de cinci zile de la data recepționării.
Comisia pre-vetting a emis decizii în privința a cinci candidați non-judecători, incluși în lista transmisă de Parlament. Alți trei candidați din lista respectivă așteaptă deciziile.
Totodată, tot în luna martie curent, doi candidați propuși de Parlament pentru funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii, Tatiana Ciaglic și Ion Guzun, au promovat evaluarea.