Revista presei | R. Moldova ar putea închide primele capitole de negociere cu UE în următoarele luni; Cum ascunde regimul de la Tiraspol „dispariția” lui Krasnoselski

Presa națională reflectă vizita efectuată la Chișinău de comisara europeană pentru extindere Marta Kos. „Dispariția” liderului separatist Vadim Krasnoselski, dar și alegerile din Autonomia Găgăuză, sunt alte subiecte aflate în vizorul mass-media.
R. Moldova ar putea închide primele capitole de negociere cu UE în următoarele luni, anticipează comisara Marta Kos, într-un interviu oferit în exclusivitate postului public de televiziune Moldova 1. Potrivit oficialului, Comisia Europeană examinează deja documentele transmise de Guvern privind îndeplinirea criteriilor intermediare în domeniul statului de drept. Autoritățile de la Bruxelles analizează în prezent progresele raportate de Chișinău, iar o decizie privind această etapă ar putea fi luată în câteva luni. Îndeplinirea criteriilor intermediare privind statul de drept va permite Republicii Moldova să înceapă închiderea provizorie a capitolelor de negociere pentru care demonstrează că este pregătită să aplice legislația europeană, punctează oficialul european. Moldova 1 mai scrie că lipsa personalului calificat în anumite instituții publice reprezintă o altă provocare pentru implementarea reformelor. Deficitul de specialiști este resimțit în special în domeniul legislației de mediu, unde aplicarea normelor europene presupune cunoștințe tehnice complexe, precizează sursa citată. Situația se îmbunătățește, iar Uniunea Europeană oferă sprijin pentru pregătirea angajaților, a menționat Marta Kos, în interviul acordat Moldova 1.
Republica Moldova și Ucraina ar putea avansa separat în procesul de aderare la Uniunea Europeană, fiecare în funcție de rezultatele obținute în implementarea reformelor și a legislației europene. Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a declarat în cadrul emisiunii „Новая неделя” de la TV8 că cele două țări nu sunt obligate să progreseze în același ritm, iar viteza de avansare va depinde de performanțele fiecăreia. Potrivit comisarei europene, criteriul care stabilește cât de repede poate avansa o țară candidată este reprezentat de rezultatele reformelor, îndeplinirea angajamentelor și implementarea legislației Uniunii Europene. În același timp, comisara europeană a atras atenția asupra condițiilor în care Ucraina continuă să realizeze reforme, în timp ce se află în război cu Rusia.
De pe primele pagini ale publicațiilor naționale mai aflăm că Uniunea Europeană oferă un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro Republicii Moldova, destinat reducerii costurilor la energie pentru gospodăriile vulnerabile. NewsMaker notează că luni, comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a ținut un discurs în plenul Parlamentului de la Chișinău în care a anunțat că UE oferă Republicii Moldova finanțare „pentru a ușura povara costurilor ridicate la energie pentru moldovenii care au cea mai mare nevoie de acest sprijin”. Cele 30 de milioane de euro – echivalentul a peste jumătate de miliard de lei – promise de UE, „vor ajunge direct la oameni, pentru plata facturilor în această iarnă”, a declarat premierul Vasile Tofan după întrevederea cu comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, care se află la Chișinău, mai scrie NewsMaker.
Rusia nu mai poate stinge lumina în Moldova – e titlul unei analize publicate de Deutsche Welle. Linia electrică (LEA) de 400 kV Vulcănești–Chișinău, care leagă direct sistemul energetic al Republicii Moldova de cel al României (pe la Isaccea) și UE, a fost dată duminică în exploatare, notează autorul articolului, Vitalie Călugăreanu. „Până acum, Chișinăul era dependent de nodul energetic al Centralei Cuciurgan din regiunea Transnistria (...). Curentul cumpărat de Moldova din România sau din rețeaua energetică europeană ENTSO-E ajungea oricum mai întâi la întrerupătorul din Transnistria, după care la Chișinău, dacă Moscova sau regimul separatist nu aveau nimic împotrivă. Așa a fost construit sistemul în perioada sovietică. Nu o dată, Rusia și separatiștii de la Tiraspol au utilizat acest instrument de șantaj pentru a obține cedări politice din partea Chișinăului în procesul de negocieri în problema transnistreană. Acum, regimul de la Tiraspol nu mai poate lăsa Chișinăul în beznă – așa cum a făcut-o de cel puțin șase ori în ultimii 35 de ani (ultima dată în toamna anului 2021) ”, constată autorul articolului. DW notează că la capacitate maximă, LEA de 400 kV Vulcănești–Chișinău poate asigura 50% din necesarul de energie electrică al Republicii Moldova. Alte 50% Moldova și le poate asigura din surse proprii și prin patru linii electrice a câte 110 kV pe care le are cu România și care au salvat deja o dată Republica Moldova de blackout, după ce au fost reparate și modernizate de Guvernul moldovean după invazia Rusiei asupra Ucrainei în 2022.
Veridica observă că autoproclamatul lider al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski încă nu a apărut nici la un eveniment organizat în regiune sau în mass-media controlată de Tiraspol după ce a fost decorat la Kremlin de președintele rus, Vladimir Putin. Înainte de aceasta, ambasadorul neacreditat al Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, a ținut o conferință de presă la Tiraspol în care a promovat mai multe narațiuni false și manipulatorii. Declarațiile acestuia au fost pe larg mediatizate de presa din stânga Nistrului. „Novostipmr” scrie că distincția i-a fost conferită „pentru contribuția sa la consolidarea prieteniei și cooperării dintre popoare și pentru eforturile sale fructuoase de a apropia și îmbogăți reciproc culturile, națiunile și popoarele”. Deși Moscova nu recunoaște oficial independența regiunii separatiste transnistrene și regimul de la Tiraspol, Putin i s-a adresat lui Krasnoselski numindu-l „președintele republicii moldovenești nistrene”, remarcă Veridica.
Krasnoselski este încă la Moscova, dar „lucrează” – titrează Ziarul de Gardă, cu referire la surse ale canalului Zona de Securitate. Liderul regimului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, încă nu a revenit de la Moscova, unde Vladimir Putin i-a înmânat Ordinul de Onoare al Federației Ruse. Totodată, pe site-ul așa-numitului președinte continuă să apară materiale despre activitatea sa, remarcă sursa citată.
Alegerile pentru Adunarea Populară și funcția de bașcan al Găgăuziei pot contribui la depășirea tensiunilor dintre autoritățile regiunii și cele centrale, care persistă din 2023. Declarația a fost făcută de expertul Igor Boțan, în cadrul unor dezbateri publice organizate de IPN, în care a fost analizat „Specificul alegerilor din anul 2026 în Adunarea Populară din UTAG”. Igor Boțan menționează că numărul candidaților înscriși în cursa electorală din acest an este peste media scrutinelor precedente, ceea ce în opinia expertului reprezintă un indicator al legitimității alegerilor. Potrivit lui Igor Boțan, conflictele dintre autoritățile centrale și cele regionale au afectat dezvoltarea social-economică a Găgăuziei. Unele divergențe au necesitat intervenția Curții Constituționale, inclusiv în problema TVA aplicată agenților economici din regiune, constată expertul.
Pe IPN mai citim că unii candidați la alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei fac în campania electorală promisiuni care nu țin de atribuțiile deputaților regionali și declară venituri suspect de mici. Verificarea profilurilor electorale a scos la iveală cazuri în care candidații declară venituri foarte mici sau chiar inexistente, deși dețin bunuri valoroase. Declarațiile au fost făcute de jurnalistul de la Comrat, Piotr Garciu, în cadrul dezbaterilor publice „Specificul alegerilor din anul 2026 în Adunarea Populară din UTAG”. Potrivit lui Piotr Garciu, unii candidați își construiesc campania în jurul proiectelor de infrastructură, deși implementarea acestora nu ține direct de atribuțiile deputaților APG, care votează programele și alocările bugetare propuse de Comitetul Executiv. Jurnalistul a menționat și cazul unui candidat care ar fi promis modificarea unor taxe, fără a ține cont de limitele competențelor fiscale ale regiunii.
Investiții în criptomonede, care te lasă cu portofelul gol. Cum te atrag escrocii în capcană și ce faci dacă ai transferat deja banii – aflăm de pe Newsmaker. „Escrocheriile cu investiții fictive în criptomonede sunt o formă răspândită de fraudă financiară online. Criptomonedele servesc adesea drept momeală sau mijloc de a transfera banii, iar investițiile promise nu au loc. Schema începe, de obicei, cu o reclamă pe rețelele sociale, în aplicațiile de mesagerie sau pe site-uri. Potențialii clienți sunt încurajați să investească o sumă relativ mică în criptomonede, acțiuni sau alte instrumente financiare, cu promisiunea unor câștiguri mari, prezentate uneori drept garantate. După ce se înscrie pe platformă, persoana este contactată de un pretins consultant financiar. Acesta o ajută să facă primul transfer, îi vorbește despre tranzacții reușite și o convinge să investească în continuare. Ca să-i câștige încrederea, escrocii îi pot arăta pe site sau în aplicație cum crește soldul contului. Profitul afișat poate fi însă în întregime fictiv. ”