Guvernul a aprobat acordul de cooperare militară cu Ucraina. Nosatîi: „Nu presupune asistență militară directă”

R. Moldova și Ucraina își vor putea consolida cooperarea în domeniul apărării, inclusiv prin schimb de experiență și tehnologii pentru protecția spațiului aerian, securitatea cibernetică și protejarea infrastructurii critice. Acordul de cooperare tehnico-militară dintre cele două state a fost aprobat de Guvern în ședința din 12 noiembrie și urmează să fie transmis Parlamentului pentru ratificare.
Documentul stabilește un cadru de cooperare tehnico-științifică și consultativă, a precizat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, la ședința Guvernului. Acesta prevede schimb de informații, documente de specialitate, bune practici și experiență profesională în mai multe domenii.
„Cooperarea prevede exclusiv caracter de consultare, analiză și schimb de informații tehnico-științifice, documente de specialitate, bune practici și experiență profesională pe aspecte cum ar fi modernizarea și exploatarea în siguranță a tehnicii militare și armamentului, logistica, sistemele de comunicație, instruirea specialiștilor, protecția infrastructurii critice, transferul de cunoștințe și tehnologii, proiecte comune de cercetare și dezvoltare a producției militare, dezvoltarea capacităților de apărare cibernetică și a tehnologiilor de supraveghere și apărarea spațiului aerian”, a declarat ministrul.
Anatolie Nosatîi a subliniat că activitățile desfășurate în baza acordului nu pot fi interpretate drept acordare de asistență militară directă unui stat implicat într-un conflict armat.
La rândul său, premierul Vasile Tofan a respins speculațiile potrivit cărora acordul ar pune în pericol securitatea țării sau ar afecta statutul de neutralitate al Republicii Moldova.
Șeful Executivului a îndemnat cetățenii să consulte documentul și să se informeze cu privire la prevederile acestuia.
„Nu există niciun secret, iarăși au fost foarte multe speculații nejustificate. Acum toată societatea poate vedea că acest acord este, de fapt, constructiv, nu ne expune la risc, din contra - ne fortifică. Este foarte important ca acest acord să fie studiat de societate și lumea să-l înțeleagă un pic. Nu afectează nicicum neutralitatea noastră și nu ne atrage niciun fel de risc”, a mai spus Vasile Tofan.
Ce prevede acordul
Documentul stabilește mai multe domenii de cooperare între cele două state, printre care modernizarea, repararea și întreținerea tehnicii militare și a armamentului, logistica, sistemele de comunicații, instruirea specialiștilor și protecția infrastructurii critice.
De asemenea, acordul prevede schimburi de experiență în domeniul apărării cibernetice, dezvoltarea tehnologiilor de supraveghere și protecție a spațiului aerian, precum și realizarea unor proiecte comune de cercetare și dezvoltare în industria de apărare. Documentul permite și acordarea de asistență sau donarea unor echipamente neletale, precum ambulanțe, autospeciale și drone necombatante.
Potrivit prevederilor acordului, aplicarea acestuia nu va afecta statutul de neutralitate al Republicii Moldova și nu va permite dislocarea trupelor străine pe teritoriul țării. Fiecare proiect sau activitate va necesita aprobarea prealabilă a autorităților competente din ambele state, în urma evaluării riscurilor pentru securitatea națională.
Acordul a fost semnat la Kiev, pe 26 octombrie 2026, de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și omologul său ucrainean, Yevhenii Khmara. Documentul este încheiat pentru o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii automate pentru perioade succesive de aceeași durată.
Amintim că semnarea acordului a provocat critici din partea opoziției parlamentare. Partidul Socialiștilor a acuzat guvernarea că ar încălca statutul de neutralitate al Republicii Moldova și ar risca să atragă țara în războiul din Ucraina. Formațiunea a solicitat publicarea documentului și audierea premierului și a ministrului Apărării în Parlament.
Pentru a intra în vigoare, acordul trebuie ratificat de parlamentele ambelor state. Ulterior, autoritățile de la Chișinău și Kiev urmează să-și confirme reciproc, pe cale diplomatică, finalizarea procedurilor interne necesare.
CITIȚI ȘI: