Ministrul Nosatîi dezminte acuzațiile potrivit cărora proiectul privind starea de asediu ar permite anularea alegerilor prezidențiale din 2028

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, respinge acuzațiile „false” potrivit cărora proiectul de lege privind starea de asediu și de război ar avea drept scop anularea alegerilor prezidențiale din 2028 și a celor parlamentare din 2029. Potrivit acestor speculații, inițiativa ar urmări menținerea la putere a președintei Maia Sandu, care nu mai poate candida pentru un al treilea mandat consecutiv, și a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).
Potrivit ministrului, aceste afirmații reprezintă o interpretare eronată a prevederilor documentului, iar proiectul de lege nu urmărește menținerea actualei conduceri la putere.
Anatolie Nosatîi i-a îndemnat pe cei care promovează asemenea afirmații să examineze cu atenție prevederile proiectului referitoare la amenințările hibride.
„Din nou, este un fals și o interpretare a ceea ce este scris. Rog să citească atent și cei care invocă acest lucru, să citească tot paragraful care se referă la capitolul de război hibrid. Dar, în procesul de coordonare și avizare, posibil să venim cu multe detalii la acest capitol”, a declarat ministrul, după ședința Guvernului din 12 noiembrie.
„Amenințarea principală vine de la Federația Rusă”
Ministrul a explicat că inițiativa legislativă a fost elaborată în urma unui raport al Parlamentului, care recomandă actualizarea cadrului legal privind situațiile excepționale, inclusiv starea de asediu și starea de război.
Potrivit oficialului, legea în vigoare datează din 2002 și a fost modificată de mai multe ori, inclusiv în 2026, când reglementarea stării de urgență a fost separată într-un act normativ distinct.
„Legea vine doar să îmbunătățească cadrul legal și să determinăm mai exact cine ce responsabilități și obligații are în cazul unor asemenea situații”, a explicat ministrul.
Anatolie Nosatîi a subliniat că proiectul se află încă în etapa de elaborare și urmează să fie consultat cu mai multe instituții ale statului, printre care Președinția, ministerele, Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate.
Ulterior, vor fi organizate consultări publice cu reprezentanții societății civile, iar documentul va fi definitivat înainte de a fi prezentat Guvernului spre aprobare și transmis Parlamentului.
Ministrul a respins și interpretările potrivit cărora proiectul ar permite readucerea forțată în țară a cetățenilor aflați peste hotare. Acesta a precizat că prevederile privind îndeplinirea obligațiilor militare vizează persoanele care au statut de rezervist și care pot fi chemate în condițiile legii.
„Acest proiect vizează toți cetățenii R. Moldova. Noi nu divizăm societatea în cei din țară și cei de peste hotare. Vă rog frumos să studiați atent proiectul, să citiți cuvânt cu cuvânt. Se referă la cetățenii care au obligația de a contribui la apărare, care au statut de rezervist și care pot fi chemați”, a declarat Anatolie Nosatîi.
Ministrul Apărării a mai declarat că Federația Rusă și aliații săi reprezintă principala amenințare la adresa securității naționale a Republicii Moldova.
„Amenințarea principală la securitatea națională, conform Strategiei Naționale de Apărare, vine de la Federația Rusă și interpușii săi, țări care nu doresc ca R. Moldova, ca țară independentă, neutră și pașnică, să aibă capacitatea să-și protejeze cetățenii*”, a declarat Anatolie Nosatîi.
Proiectul actualizează legea din 2004
Proiectul de lege privind regimul stării de asediu și de război înlocuiește legea din 2004 și stabilește mai clar regulile pentru instituirea stării de urgență, de asediu și de război. Documentul explică în ce condiții pot fi introduse și încheiate aceste regimuri, dar și ce responsabilități au autoritățile în astfel de situații.
Printre noutăți se numără includerea amenințărilor hibride care au o componentă militară clară și care poate fi demonstrată. Proiectul prevede și integrarea mecanismelor de apărare teritorială și de rezistență națională.
În același timp, sunt păstrate prevederile actuale privind obligațiile de mobilizare, folosirea forțată a bunurilor private și limita de 30 de zile pentru starea de asediu.
Ministerul Apărării a precizat anterior că proiectul nu introduce noi măsuri de mobilizare și nu obligă cetățenii aflați peste hotare să revină în țară. Mobilizarea este reglementată separat, prin Legea nr. 1192 din 2002.
Amintim că proiectul este supus consultărilor publice până pe 17 noiembrie. Ulterior, acesta urmează să fie aprobat de Guvern și examinat de Parlament în două lecturi pentru a intra în vigoare.
CITIȚI ȘI: