Economic

Scumpiri mai mari la gaz, servicii comunale și carburanți în 2027. BNM a modificat prognoza inflației

Publicat

Prețurile bunurilor și serviciilor din Republica Moldova vor crește în 2027 într-un ritm mai accelerat decât se anticipa anterior. Banca Națională a Moldovei (BNM) și-a revizuit în creștere prognoza inflației, pe fondul scumpirilor mai mari estimate la gazele naturale, serviciile comunale și combustibili.

Potrivit noilor estimări, inflația se va menține la un nivel ridicat în prima jumătate a anului viitor și va începe să încetinească treptat, urmând să revină în intervalul țintit de BNM abia în trimestrul al treilea din 2027.

Raportul BNM publicat pe 12 noiembrie arată că prețurile reglementate vor continua să contribuie la accelerarea inflației până în prima jumătate a anului 2027.

Banca centrală anticipează majorări ale tarifelor în sectorul energetic, la serviciile de întreținere și la unele servicii de transport. Prognoza privind evoluția acestor prețuri a fost revizuită în creștere pe întreaga perioadă analizată, comparativ cu estimările din raportul precedent.

Această evoluție este determinată, în principal, de majorările mai accentuate anticipate ale tarifelor la gazele naturale și la serviciile comunal-locative conexe. Impactul scumpirilor ar putea fi parțial atenuat de măsurile temporare de sprijin acordate consumatorilor.

Și prețurile la combustibili ar urma să crească într-un ritm mai accelerat decât se estima anterior. BNM a revizuit în creștere prognoza pentru această categorie până în prima jumătate a anului 2027, pe fondul majorării anticipate a cotațiilor internaționale ale petrolului. Efectul scumpirilor ar putea fi parțial compensat de aprecierea leului moldovenesc.

Ulterior, ritmul anual de creștere a prețurilor la combustibili ar urma să încetinească semnificativ, pe măsură ce presiunile inflaționiste se vor diminua.

Inflația alimentară ar putea încetini

În cazul produselor alimentare, BNM și-a revizuit în scădere prognoza privind ritmul anual de creștere a prețurilor până în trimestrul al treilea al anului 2027. Instituția explică această evoluție prin diminuarea cererii interne și aprecierea monedei naționale.

Aceste efecte ar putea fi parțial contrabalansate de creșterea prețurilor produselor alimentare pe piețele internaționale. În prima parte a perioadei de prognoză, prețurile alimentelor vor continua să fie influențate de factori externi, de cererea internă și de condițiile din sectorul agricol.

Totodată, prognoza inflației de bază, care exclude unele categorii de prețuri cu evoluții volatile, a fost revizuită în scădere pentru întreaga perioadă comparabilă cu cea din raportul precedent. BNM atribuie această modificare unei cereri interne mai temperate și anticipării aprecierii monedei naționale.

Inflația a accelerat până la 8.6% în septembrie

Revizuirea prognozei vine pe fondul accelerării inflației anuale în ultimele luni. Dacă în iulie 2026 aceasta a coborât temporar la 6.34%, în august a urcat la 6.96%, iar în septembrie a ajuns la 8.60%.

În trimestrul al treilea, rata medie anuală a inflației a fost de 7.30%, cu 0.62 de puncte procentuale mai mare decât în trimestrul precedent.

BNM explică accelerarea inflației prin efectele crizei din Orientul Mijlociu asupra prețurilor la carburanți și serviciile de transport, precum și prin ajustarea tarifului la gazele naturale.

În perioada următoare, scumpirea resurselor energetice, ajustarea tarifelor reglementate și efectele indirecte ale acestor majorări vor continua să exercite presiuni asupra prețurilor.

În acest context, Banca Națională a înăsprit politica monetară. În ședința din 5 noiembrie, rata de bază a fost majorată la 11% anual, cu scopul de a tempera presiunile inflaționiste și de a menține sub control așteptările privind evoluția prețurilor.

BNM avertizează că prognoza inflației rămâne marcată de un grad ridicat de incertitudine, în special din cauza evoluției tarifelor și a situației tensionate din regiune.

În prezent, rata anuală a inflației se situează la 10.8%, iar experții avertizează că aceasta ar putea depăși 12% până la sfârșitul anului. Anterior, BNM estima că inflația ar putea ajunge la cel mult 10% până la finele anului 2026.

Amintim că Banca Națională a Moldovei urmărește o țintă a inflației de 5%, cu un interval de variație de ±1,5 puncte procentuale. Potrivit noilor estimări, inflația ar urma să revină în acest interval începând cu trimestrul al treilea al anului 2027.

CITIȚI ȘI:

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult