Externe

Opt persoane, inclusiv un adolescent de 17 ani, au fost ucise în atacurile rusești asupra mai multor regiuni din Ucraina

Publicat

Trupele ruse continuă să atace infrastructura civilă și zonele rezidențiale din Ucraina. Opt persoane au fost ucise, iar alte zeci au fost rănite în urma bombardamentelor și atacurilor cu drone lansate de armata rusă în regiunile Odesa, Zaporojie, Donețk și Sumî.

Potrivit șefului Administrației Militare Regionale Donețk, Vadîm Filașkin, patru persoane au murit în urma bombardamentelor rusești din 12 noiembrie: trei în Kramatorsk și una în localitatea Bilenke. Alte șapte persoane au fost rănite în ultimele 24 de ore, relatează Currenttime.tv.

În Zaporojie, trupele ruse au atacat un cartier de locuințe rezidențiale. Un adolescent de 17 ani a fost ucis, iar alte patru persoane au fost rănite. Informația a fost comunicată de copreședintele Consiliului de Apărare al regiunii, Ivan Fedorov. Anterior, oficialul anunțase că alte 15 persoane au fost rănite în urma atacurilor asupra regiunii Zaporojie.

Regionale, Serghei Lîsak. Potrivit acestuia, forțele ruse au atacat o locuință particulară.

În regiunea Sumî, doi bărbați, în vârstă de 57 și, respectiv, 47 de ani, au fost uciși în urma unui atac țintit cu dronă, în seara zilei de 12 noiembrie. Despre acest lucru a anunțat șeful Administrației Militare Regionale, Oleh Grigorov.

Autoritățile din alte câteva regiuni ale Ucrainei au raportat, de asemenea, victime în urma atacurilor rusești.

Trei persoane au fost rănite în regiunea Herson. În orașul Rivne, două persoane, ambele copii, au suferit răni după ce trupele ruse au lovit o clădire rezidențială cu mai multe etaje.

În orașul Vinnița au fost rănite două femei, în vârstă de 54 și 22 de ani, iar la Kiev a fost raportată o persoană rănită. În cartierul Șevcenkivski din capitala ucraineană, atacul rusesc a vizat un spital.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult