Corespondență Dan Alexe | Extinderea UE: Muntenegrul, premiantul cu corigențe la croată

„Muntenegrul se apropie de linia de sosire", a spus în ajunul Conferinței de aderare de joi, 19 noiembrie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Calendarul Comisiei e unul accelerat: negocieri încheiate până în decembrie 2026, tratat de aderare gata în iunie 2027, intrare în UE în 2028.
Comisia Europeană îl prezintă drept următorul stat cooptat în Uniune: Muntenegru! Țările membre sunt însă mai rezervate, iar Croația, vecina de peste golf, ține poarta UE închisă până când Podgorica va rezolva opt cereri și exigențe moștenite din războiul anilor 1990, printre care și restituirea unei corăbii.
Pe scurt, joi, 19 noiembrie are loc la Bruxelles cea de-a 31-a Conferință de aderare pentru Muntenegru, menită a facilita progresele în negocierile privind aderarea țării la Uniunea Europeană, dar sunt semne serioase că se va bate pasul pe loc, sau cel puțin că ritmul ar putea fi încetinit.
Muntenegrul, elevul-model al extinderii
Dacă Uniunea Europeană ar fi o școală, Muntenegrul ar fi premiantul clasei. Comisia Europeană îl laudă la fiecare ocazie, iar Ursula von der Leyen spunea zilele acestea că țara „se apropie de linia de sosire”. Un stat de nici 650 de mii de locuitori, cât un cartier mai mare al unei capitale europene, care a închis provizoriu 23 din cele 33 de capitole. În 2024 avea închise doar trei. În februarie, parlamentul de la Podgorica a votat 25 de legi europene într-o singură zi, fără dezbatere.
Planul era limpede: negocierile încheiate până la sfârșitul acestui an, tratatul de aderare gata prin iunie 2027, iar în 2028 — steagul cu stele, oficial, la Podgorica. Numai că linia de sosire pare brusc mai îndepărtată. Pentru conferința interguvernamentală de joi, 19 noiembrie, a 31-a din istoria negocierilor, Podgorica spera să închidă patru capitole: fiscalitatea, transportul, energia și politica regională. La reuniunea grupului de lucru al Consiliului, statele membre au dat undă verde doar politicii regionale, pe lângă fiscalitate, deja programată. Transportul și energia au rămas pe dinafară.
Președinția irlandeză a UE se gândește deja la o conferință suplimentară, ca să nu rămână opt capitole înghesuite în decembrie.
Vecinul supărat de peste golf: Croația
Zagrebul are o listă cu opt condiții. Și nu e vorba de fleacuri tehnice, ci de rănile războiului din anii ’90. Despăgubiri pentru cei aproximativ 300 de croați ținuți în lagărul de la Morinj, lângă Kotor, în 1991–1992. Păstrarea plăcii memoriale de acolo. Schimbarea numelui piscinei municipale din Kotor, botezată după un fost jucător de polo pe apă care fusese gardian în lagăr. Proprietăți confiscate, persoane dispărute, granița maritimă din dreptul peninsulei Prevlaka.
Premierul croat Andrej Plenković s-a supărat atât de tare la ultimul summit european încât a obținut ștergerea din concluzii a angajamentului de a închide toate capitolele până la finele anului. Un oficial croat spunea săptămâna aceasta că, din cele opt condiții, s-au rezolvat două. Matematica nu e încurajatoare.
Iar politicienii de la Podgorica au motive de îngrijorare și după ce trec de acest examen. Adevăratul examen abia urmează. Chiar dacă Podgorica trece de cursa cu obstacole a capitolelor, o așteaptă o problemă și mai mare: ratificarea. Tratatul de aderare trebuie aprobat de fiecare dintre cele 27 de state membre. În Franța, asta înseamnă fie un referendum, fie o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale parlamentului. Și asta fără a pune la socoteală o eventuală victorie a lui Marine Le Pen la prezidențialele de anul viitor.
Profesorul sever: Croația
Tensiunile nu sunt noi. Din 2024, Zagrebul ține blocat capitolul 31 (politică externă), după ce parlamentul muntenegrean a adoptat o rezoluție despre lagărul de exterminare de la Jasenovac, administrat de regimul ustașilor în Al Doilea Război Mondial. Croația a citit-o ca pe un gest politic îndreptat împotriva ei. În octombrie 2026, diplomația croată a trimis celorlalte state membre un document cu opt condiții.
Dintre toate punctele, cel mai romanesc rămâne nava „Jadran” (Adriatica). Un velier cu trei catarge, construit la Hamburg între 1931 și 1933 pentru marina regală iugoslavă. În 1991, nava era în reparații la Tivat, în Golful Kotor, când a izbucnit războiul. Și n-a mai plecat de acolo. Zagrebul afirmă că, potrivit acordului de succesiune din 2001, nava îi aparține, fiindcă era înmatriculată la Split. Podgorica răspunde că se află exact unde trebuie. Ministrul croat de externe a ajuns să spună, la o expoziție dedicată navei, că Muntenegrul a furat-o. Ministrul muntenegrean al apărării a repetat de mai multe ori că Croația n-are niciun drept asupra ei. În 2025, o nouă serie de insigne pentru echipajul navei a fost suficientă ca Zagrebul să trimită o notă de protest. Croații insistă așadar că nava e a lor. Muntenegrenii spun că se află acum exact unde trebuie.
E genul de dispută care pare comică văzută de la Bruxelles, dar care, la fața locului, poartă toată greutatea simbolică a destrămării Iugoslaviei.
Nimic nou sub soarele veto-ului
Nu e nimic nou acolo. Dreptul de veto al fiecărui stat membru, valabil la fiecare pas al negocierilor de aderare, a devenit de mult o pârghie pentru dispute bilaterale. Ironia e că Zagrebul a fost el însuși victima acestei practici, iar mai târziu a folosit-o și împotriva Serbiei, blocându-i câteva luni capitolele 23 și 24 despre statul de drept.
Acum un deceniu și jumătate, chiar Croația se afla în banca acuzaților: Slovenia i-a blocat negocierile aproape un an din cauza golfului de la Piran, până când cele două au acceptat un arbitraj internațional. Bulgaria a ținut Macedonia de Nord pe loc ani de zile, din dispute despre limbă și istorie — cine a fost bulgar și cine macedonean acum o mie de ani.
Cazul maghiar e poate cel mai instructiv: nici schimbarea de guvern de la Budapesta n-a făcut ca problema minorității să dispară. Noul premier Péter Magyar a ridicat veto-ul lui Orbán abia după un acord cu Kievul, iar deschiderea altor două grupuri de capitole a condiționat-o de o lege privind educația în limbile minorităților, adoptată de Rada pe 12 octombrie. Rețeta e mereu aceeași: când ai drept de veto, istoria devine monedă de schimb.