Cultură

O samă de cuvinte: „Pluraluri” sau „plurale”? Falsul neutru și regulile artificiale ale limbii

Publicat

„Pluraluri” sau „plurale”?... „slogane” sau „sloganuri”? Printre stufoasele complicări și complicații inutile ale limbii, așa cum au fost decise de cenzorii academici ai ultimelor decenii a apărut și aceea de a ni se impune o diferențiere între anumite forme de plural, de pildă între „niveluri” și „nivele”.

Ni se spune cu severitate că „niveluri” este pluralul substantivului neutru (vom vedea de îndată ce trebuie să credem despre această categorie tradițională a presupuselor „neutre”): „nivel”, atunci când se referă la o înălțime, un etaj, un grad, sau o treaptă ierarhică (ex.: apartament pe două niveluri, niveluri de pregătire, la toate nivelurile); dar că trebuie să spunem „nivele" numai și numai ca plural al femininului „nivelă", care denumește instrumentul de măsurare a orizontalității... polobocul sau cumpăna (ca în: nivele cu bulă de aer).

Iată o nouă și cumplită înfruntare între uz vs. norma academică. Am mai criticat aici rigiditatea grămăticilor noi care încearcă să impună artificial reguli ce ignoră evoluția firească a limbii vorbite, sau care, dimpotrivă, se arată delăsători și servili în cazuri cum a fost strecurarea în dicționar a monstruosului „supat" ca substantiv.

Alteori, cenzorii academici ne impun anumite plurale, cum este „azile”, când mai toată lumea spune și a spus întotdeauna „aziluri”... sau invers. Dar limba e flexibilă și ar trebui ca anumite forme, în special de plural, să fie lăsate la voia vorbitorului și să ni se permită astfel să folosim alternativ „slogane” și „sloganuri”, sau „plurale” și pluraluri, în funcție de ritmul frazei și de eufonie. Însă iată că nu, s-a decis că doar una din forme e „corectă”; sau invers - uneori ni se impune o diversificare de sens, ca atunci când s-a decis să se impună „virusuri” pentru agenții patogeni din laborator, păstrând în același timp și „viruși” pentru informatică, distingând astfel nefiresc sensurile, româna fiind singura limbă care face asta, când de fapt ideea de a-i numi "viruși" și pe cei informatici era, tocmai, aceea de a trimite în glumă la virușii din eprubetă.

Și la fel se întâmplă acum cu „vise” și „visuri”. Cică „vis” cu pluralul „visuri” e doar sinonim cu iluzii deșarte și aspirații irealizabile, iar cel care trimite la dormit are numai pluralul „vise”. Limba devine astfel o tristă algebră, în care vorbitorul bodogăne într-o panică permanentă că ar greși… Ah! dar stai să vezi c-o să mi se atragă atenția că se spune „bodogănește”, iar nu „bodogăne”. S-a dus vremea când Eminescu putea să se petreacă în «dulci visări și lîngorele».

„Rătăcirea cu «genul neutru»”

În realitate, o gramatică nouă, care ar respecta într-adevăr spiritul limbii, ar ajunge la concluzia că limba română nici nu are, de fapt, un gen neutru propriu-zis.

Se tot bate câmpii despre felul în care româna ar fi specială pentru că a păstrat din latină genul neutru. „Genul neutru” în română e însă doar o invenție recentă, artificială, a grămăticilor.

Româna, ca toate celelalte limbi romane, sau ca limbile baltice, nu are în realitate decât masculin și feminin. Ceea ce numim "neutru" a fost creat artificial pentru a desemna categoria accidentală a acelor substantive masculine care devin feminine la plural, categorie largă și în italiană, unde însă nu e etichetată aparte. Româna NU ARE genul neutru, asta este o invenție, pentru că nimeni n-a știut unde să vâre substantivele masculine la singular și feminine la plural, precum pomenitele: „slogan” (masculin) — plural: „sloganuri” (sau „slogane”, feminin)… Așa că româna, ca și albaneza, au reinventat în gramatica lor modernă genul gramatical „neutru”, dar pe care nu îl posedă în realitate formal, structural, organic.

Nu avem însă dreptul să inventăm un gen neutru în absența unei forme morfologice distincte. Spre deosebire de limbi precum latina, germana sau limbile slave (care dispun de pronume, articole și adjective dedicate neutrului — ex. das în germană, ono în rusă), româna nu are nicio formă gramaticală separată pentru acest gen.

Vine apoi comportamentul ambigen. Ceea ce gramatica tradițională numește „gen neutru” în română este, în realitate, un gen ambigen: substantive care sunt masculine la singular (un scaun, acest scaun) și feminine la plural (două scaune, aceste scaune).

Este așadar o simplă convenție a grămăticilor. Eticheta de „gen neutru” a fost impusă artificial de gramaticienii români (încă din secolul al XIX-lea, din dorința de a alinia româna la modelul latinei clasice), în condițiile în care alte limbi romanice (precum italiana) au exact același fenomen (il braccio – masc. sg. / le braccia – fem. pl.), dar îl descriu corect ca fiind substantive ambigene sau cu plural neregulat, nu un al treilea gen.

Să nu uităm nici confuzia dintre semantică și gramatică. Faptul că aceste substantive desemnează, de regulă, obiecte inanimate nu le transformă într-un gen gramatical de sine stătător, deoarece există numeroase obiecte de gen masculin (perete, pantof) sau feminin (masă, carte).

Limbile care au genul neutru – latina, greaca, limbile slave și germanice – îl indică printr-o formă specială, „neutră”, a adjectivelor. Intr-o limbă cu neutru autentic cum e germana, genul neutru e indicat DOAR de adjective și articole: „schönes Buch” (neutru), altfel nu ai ști dacă e „schöner Buch” (masculin) sau „schöne Buch” (feminin).

La fel, în latină doar adjectivul indica genul, nu forma substantivului. Substantivele în -us puteau fi și feminine: domus, manus etc. sunt feminine. Vulgus în schimb (prostime, gloată) e neutru, așa că vom spune „vulgus incertum” sau „clamorosum”, altfel n-am ști că e neutru. Etc, etc.

În română nu e vorba, însă, de o prelungire a neutrului din latină, care a dispărut de altfel fără urmă. E vorba de simple accidente gramaticale, reziduuri ale vechii flexiuni, iar nu de o categorie aparte.

Italiana, am spus, unde întâlnim același fenomen, n-a creat artificial o categorie aparte, de “neutre", pentru marele număr de substantive masculine la singular care pot fi feminine la plural, precum:

il corno (masc.) - le corna (fem.), ca în română: corn - coarne; un osso - le ossa, exact ca în română: os - oase; Il braccio - le braccia, exact precum brațul - brațele; il calcagno - le calcagna, exact precum: călcâiul - călcâiele; il dito – le dita, precum: deget - degete il muro - le mura, etc., etc.

Italiana nu s-a ostenit să recreeze din asemenea resturi un gen gramatical "neutru" care nu prelungește în nici un fel neutrul latin, cu terminațiile sale specifice. În plus, în italiană majoritatea acestora pot avea și forme masculine la plural, precum: orecchi sau orecchie, dita sau diti.

Doar albaneza a procedat la un artificiu similar cu cel din română. Albaneza are, ca româna și italiana, un număr de cuvinte care pot fi masculine la singular și feminine la plural: mësim i madh (pildă, învățătură mare, masc. la singular: mësim) - mësime të mëdha (pilde mari, fem. la plural: mësime).

Albaneza, ca și româna, a decis să boteze acea categorie: „neutru”, încurcând degeaba mințile copiilor și făcând complicată conexiunea cu neutrul autentic, cel din latină, greacă, germană sau limbile slave, unde neutrele au terminații adjectivale specifice și formează într-adevăr o clasă aparte, ceea ce nu e niciodată cazul în română, albaneză sau italiană.

Altminteri, ai putea spune că și franceza are genul neutru, pentru că zice „un amour”, dar ”belles amours” e feminin. Sau: „gens” e masculin, așa că se spune: „les gens sont beaux”, dar cu adjectiv pus înainte ai să zici doar: „de belles gens”. Cine va pretinde însă că franceza sau italiana posedă genul neutru?

Exact asta e falsul „neutru” românesc. Nimic deosebit de italianul un osso - le ossa. Ca să fie neutru autentic, ar trebui să existe o categorie de adjective cu o formă aparte care definesc neutrul, ca în latină, greacă, germană, slavă etc. Altminteri, ceea noi numim fals „neutru” sunt doar cuvinte masculine la singular și feminine la plural. Accidente și curiozități reziduale.

Dan Alexe

Dan Alexe

Autor

Citește mai mult