Politic

Șefa statului s-a întâlnit cu secretarul General al Consiliului Europei. Procesul de reforme, pe agenda discuțiilor

Procesul de reforme, cooperarea Republicii Moldova cu Consiliului Europei au fost printre subiectele abordate dintre președinta Maia Sandu și secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić.

presedinte.md
Sursa: presedinte.md

Șefa statului a subliniat că, în pofida provocărilor aduse de război, autoritățile continuă acțiunile de dezrădăcinare a corupției și de reformare a justiției. Potrivit Maiei Sandu, aceste reforme sunt parte a agendei europene a țării, dar și un angajament luat față de cetățeni, de a construi o societate justă și o economie rezilientă, care să ofere oamenilor siguranță.

Președinta Maia Sandu a apreciat sprijinul Consiliului Europei pentru promovarea drepturilor omului și a valorilor democratice, a statului de drept și a libertății mass-media.

De menționat că Republica Moldova a devenit membru al Consiliului Europei pe data de 13 iulie 1995, iar doi ani mai târziu, Parlamentul de la Chișinău a ratificat Convenția europeană a drepturilor omului. Tot atunci, Consiliul Europei și-a început activitatea în Chișinău. În octombrie 2002, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a numit un Reprezentant Special al Secretarului General la Chișinău.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult