Politic

BCS propune un proiect de modificare a Constituției care să interzică migrarea deputaților. PAS ar putea susține inițiativa

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor propun un proiect de modificare a Constituției prin care să fie interzisă migrarea deputaților. Anunțul a fost făcut de secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, Vlad Batrîncea, în contextul ultimelor plecări din formațiune. În același timp, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că sunt necesare schimbări legislative pentru a descuraja traseismul politic.

Socialiștii propun repetat, la distanță de trei ani, interzicerea traseismului politic. Asta după ce în 2020 au propus elaborarea unui proiect similar. Pentru ca această inițiativă să ajungă în Parlament este nevoie de susținerea a o treime din deputați, a precizat Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, Vlad Batrîncea. Totodată, acesta s-a adresat tuturor aleșilor poporului pentru a combate acest fenomen.

„Oamenii votează partide politice, oamenii votează echipe, platforme și nu deputații individuali. Pe acest motiv considerăm că astăzi trebuie să votăm acestea modificări în Constituție, evident că sunt proceduri. Este o șansă istorică și pentru cei de stângă, și pentru cei de dreaptă de a introduce reguli clare de joc, de a introduce normalitate și de a întoarce alegătorilor încrederea în Parlament”.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu a declarat astăzi că partidul de guvernământ este gata să examineze posibilitatea operării unor astfel de modificări în legislație.

„Da, noi suntem de acord să ne așezăm să vedem ce modificări în legislație putem opera pentru a descuraja astfel de fenomene regretabile și condamnabile. În special atunci când nu este vorba de migrarea din motiv ideologic. Clar lucru aici e altă motivație. Una cu inspirații din zona criminală, din zona serviciilor secrete din alte țări, care încearcă să destabilizeze situația politică”.

În ultima jumătate de an Partidul Socialiștilor a pierdut trei deputați. Primul a fost Gaik Vartanean și s-a alăturat primarului general al municipiului Chișinău, Ion Ceban. Acesta a fost urmat de Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan. Cei doi și-au anunțat susținerea pentru Mișcarea Pentru Popor, din care face parte și Partidului Șor.

Amintim că în anul 2020, parlamentarii a votat o declarație prin care condamnă faptele de traseism și corupere politică. Proiectul, elaborat atunci, fost susținut de toate fracțiunile parlamentare.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult