Doi cetățeni ucraineni, care au intrat fraudulos în Republica Moldova au încercat să mituiască polițiștii moldoveni pentru a ieși din țară
În weekend, doi tineri ucraineni, cu vârste de 21 și 28 de ani s-au prezentat în PTF Leușeni, pentru sensul de ieșire din Republica Moldova. În cadrul controlului de rigoare, polițiștii de frontieră au stabilit că tinerii ar fi ajuns în mod fraudulos din Ucraina în Republica Moldova.

Potrivit Poliției de Frontieră, cei doi tineri au oferit polițistului câte 200 de dolari pentru ca acesta să le permită să iasă din țară.
Acest caz a fost denunțat Centrului Anticorupție, care va examina cazul sub aspectul coruperii active. Potrivit Codului Penal al Republicii Moldova, cei doi riscă închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de până la 300 de mii de lei.