Mircea Geoană: Rusia este extrem de agresivă. Vede Republica Moldova, vede Ucraina, vede Georgia, Belarusul, Caucazul ca propria sferă de influență
Rusia nu are resurse suficiente ca să ajungă până la Odesa, Transnistria și să închidă bucla, iar NATO nu vede un risc de atac militar iminent la adresa Republicii Moldova, a declarat într-un interviu în exclusivitate pentru TVR INFO secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană. „Asta nu înseamnă că Federația Rusă nu folosește, în timp ce vorbim, un arsenal al războiului hibrid în totalitatea sa împotriva Republicii Moldova", a remarcat oficialul NATO, care a subliniat că încercarea de a răsturna un regim democratic ales "este o operațiune activă" în Republica Moldova.
„Încercarea de a răsturna un regim democratic ales este o operațiune activă, mobilizarea de forțe politice din Republica Moldova, comunicare, dezinformare, minciuni sunt folosite pe scară foarte largă în RepublicaMoldova", a declarat secretarul general adjunct al NATO.
Mircea Geoană a evocat declarația președintei Maia Sandu în privința statutului de neutralitate și capacitatea de apărare a Republicii Moldova.
„E adevărat că Republica Moldova nu este un stat care să aibă dorința de a adera la NATO, cum este cazul, de exemplu, al Ucrainei sau al Georgiei, pentru că au o Constituție de neutralitate pe care noi o respectăm. Dar, așa cum spunea și președinta Maia Sandu, a fi neutru nu înseamnă că trebuie să fii slab din punct de vedere militar. De aceea, sub egida rezilienței, intensificăm sprijinul nostru pentru Republica Moldova, această țară atât de apropiată de România și pentru noi toți. Este un partener comun NATO și Uniunea Europeană, și de aceea acest parteneriat este foarte, foarte important. De altfel, Uniunea Europeană (...) au declarat Republica Moldova ca un candidat la aderare - este un lucru formidabil de important", a remarcat Mircea Geoană.
„Rusia este extrem de agresivă, este clar că vorbim de sfere de influență - vede R. Moldova, vede Ucraina, vede Georgia, Belarusul, Caucazul ca propria sferă de influență, și ce spuneam pentru Ucraina este valabil și pentru Republica Moldova - Republica Moldova este singura care poate să-și decidă viitorul", a declarat Mircea Geoană.
Secretarul general adjunct al NATO a avut și un mesaj direct, în acest context.
„Sper ca cetățenii Republicii Moldova, indiferent de etnie, de preferință politică, că sunt în Republica Moldova sau în diasporă, că și dânșii, ca și românii (...) au ales să meargă la o viață mai bună, să înțeleagă că a rămâne în zona gri a Europei este o invitație la agresiune și la sărăcie. Trebuie să decidă și cred că decizia cea mai bună este aceea de a veni către Europa civilizată, democratică și prosperă. Este păcat de o țară ca Republica Moldova să fie cea mai săracă din Europa, când ar putea să fie alături de România, alături de ceilalți parteneri europeni o națiune democratică, prosperă și care să poată să se bucure de ce înseamnă pace și prosperitate", a declarat Mircea Geoană.