Externe

Peste 120 de state sunt obligate să-l aresteze pe Vladimir Putin, conform mandatului emis de Curtea Penală Internațională

Mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională (ICC) obligă prin lege cele 123 de state membre să îl aresteze atât pe președintele rus Vladimir Putin, cât și pe comisarul prezidențial pentru drepturile copiilor, Maria Lvova-Belova.

Vladimir Putin
Sursa: Vladimir Putin

Printre statele care recunosc autoritatea Curții Penale Internaționale se numără toate țările Uniunii Europene, majoritatea statelor africane, precum și toate țările sud-americane, în afară de Cuba și Nicaragua. Până și Tadjikistanul ar fi obligat să îl aresteze pe Vladimir Putin, dacă acesta ar intra pe teritoriul său.

Expertul Vlad Mihnenko, care a activat la Universitatea din Oxford, a declarat pentru Newsweek că Vladimir Putin ar putea fi înlăturat de la putere de un grup de elită, din care fac parte cei mai influenți oameni de afaceri și lideri ruși.

Fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, care a fost și prim-ministru timp de 8 ani, iar acum este președinte adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, a avertizat că orice încercare de a-l aresta pe Vladimir Putin ar fi percepută ca o declarație de război împotriva Rusiei.

Amintim că, la data de 17 martie, Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga a emis un mandat de arestare pe numele președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, și al comisarului prezidențial pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, pentru deportarea ilegală a copiilor din Ucraina, considerată crimă de război.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult