Social

Mai multe cartușe depistate într-un grup sanitar, pe Aeroportul Internațional Chișinău

Polițiștii de frontieră au descoperit, în blocul sanitar, un pachet suspect, în care erau învelite în hârtie 30 de cartușe de luptă 7,62 mm. Imediat au fost inițiate verificări suplimentare.

În urma verificărilor, în fluxul pasagerilor de pe ruta „Chișinău- Warsaw” a fost depistată persoana căruia îi aparțineau cartușele. Investigațiile pe cazul dat sunt efectuate în continuare de către angajații Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău.

Potrivit Poliției de Frontieră, de la începutul anului curent și până în prezent, polițiștii de frontieră au înregistrat 15 cazuri de trafic ilegal de arme și muniții, cu ridicarea a trei arme, două lunete, un încărcător, un amortizator și 109 cartușe. În toate cazurile, obiectele au fost transmise spre examinare balistică.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult